Vânzătorii de struguri şi fructe de pe marginea E85, amendaţi şi alungaţi de poliţie
0Acţiunea a avut loc miercuri, în intervalul orar 11.00 – 14.00, obiectivul fiind cel de asigurare a unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică pe DN 2 - E 85.
Poliţiştii spun că au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite de comerţ cu produse agricole, ce se comit în pieţe agroalimentare şi în zona de siguranţă a DN 2 E85.
Totodată, activitatea a avut drept scop şi prevenirea accidentelor rutiere.
“Au fost efectuate cu această ocazie 25 de controale, fiind aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale, din care 16 pentru nerespectarea prevederilor O.G. 43/1997, privind regimul drumurilor, 2 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, 2 pentru încălcarea prevederilor Legii 145/2014, privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol şi 1 pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor fapte ilicite de comerţ. Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate a fost de 12.070 de lei”, potrivit IPJ Vrancea.