Ultimul prim-secretar comunist al Vrancei, cu Nicolae Ceuşescu de gât până la capăt

Niculina Moraru a

Între 1985 şi 1989, la cârma judeţului Vrancea s-a aflat Niculina Moraru, despre care cei care au cunoscut-o spun că nu-i păstrează o amintire frumoasă.

În momentul în care Niculina Moraru a fost investită în funcţiile de prim-secretar al Comitetului Judeţean Vrancea al P.C.R. şi de preşedinte al Consiliului Popular Judeţean Vrancea aceasta era, pentru vrânceni, o ilustră necunoscută.

Ei au aflat doar că era de meserie inginer agronom şi că era de baştină de prin părţile Urziceniului. Adică din Bărăgan. Vrâncenii care îşi mai aduc aminte de Niculina Moraru spun că profesional, deci ca inginer agronom, era la ea acasă.

Dacă, din punct de vedere profesional, Niculina Moraru era „beton” , ca om politic era zero. Ba, mai mult decât atât: era o susţinătoare înverşunată a lui Nicolae Ceauşescu.

Într-o şedinţă de partid, „tovarăşa prim” a făcut imprudenţa să proclame că „indicaţiile tovarăşului Nicolae Ceauşescu sunt literă de lege pentru cetăţeni!”. Un agronom care a reţinut „indicaţia”, dar fiind obligat să respecte o lege care prevedea contrariul indicaţiei, ne-a relatat dialogul cu prima-secretară, care a decurs aşa:„-Tovarăşa-prim, eu respect indicaţia tovarăşului Ceauşescu, dar legea nu-mi permite să fac ceea ce-mi cereţi dumneavoastră!". Tovarăşa Moraru a luat foc atunci.

Despre un alt moment „vesel” ne povesteşte un brigadier CAP din Comuna Ciorăşti. Localitate cu un pământ ca untul. Era pe la sfârşitul anului 1987, la culesul porumbului. O vreme câinoasă, cu o ploaie sacadată. Iar la colectivă femeile reprezentau forţa de muncă de bază. Ele tăiau porumbul cu tot cu ştiuleţi, făceau glugi şi depănuşau. Era ca la clacă! Femeile îndrugau verzi şi uscate. „Radio şanţ” difuza „ştiri” în cascadă. Sătencile aveau cu ele şi „trăscău”. Mai spre după-amiază s-au trezit cu tovarăşa Moraru lângă ele.
„- Ce faceţi aici? întrebă ea.
- Muncim!
- Munciţi cu sticla de vin lângă voi?
- Domniţă, zice una dintre femei, ia şi matale un gât de vin că eşti cam galbenă la faţă”.

22 decembrie 1989 i-au dat fiori tovarăşei Moraru. Înainte de acest moment, ea a organizat o şedinţă a comitetului judeţean de partid, în care a dat ordine clare să fie reprimate orice manifestaţii.

"Să se folosească toate mijloacele. Dacă cineva este lovit, să lovim de două ori! Dacă cineva loveşte, să fie trântit la pământ. Nu trebuie să se ajungă la folosirea armelor, dar Detaşamentele de luptă trebuie să fie dotate cu tot ce este necesar pentru întărirea ordinii şi disciplinei. Trebuie să nimicim această conspiraţie, să apărăm integritatea ţării. Detaşamentele revoluţionare ale tineretului de luptă să treacă la acţiune. Oricine încalcă ordinea şi loveşte trebuie să primească răspunsul ferm", a spus atunci primul secretar Niculina Moraru, conform stenogramelor care au rămas în arhive.

Când a venit Revoluţia, a încercat să fugă prin Munţii Vrancei dar nu a avut baftă. A ajuns pe la Boloteşti (nu chiar la Km 27!), dar cu tot zelul unor localnici nu a fost primită. A ajuns captivă la Casa Armatei din Focşani, apoi un procuror „de bine” i-a întocmit un dosar penal pentru o investiţie la Muzeul Satului din Crângul Petreşti. Suma alocată a fost derizorie,  dacă ne gândim la câte miliarde aruncă în prezent baronii locali pentru investiţii care nu aduc nici un beneficiu.
Pe data de 1 aprilie 1990,  vrâncenii aflau din presă că   Procuratura, împreună cu organele de poliţie  şi specialişti din cadrul Băncii Agricole şi  Băncii de investiţie, au lucrat timp de 3 luni  pentru strângerea dovezilor necesare  întocmirii unui dosar penal  şi  începerii urmăririi penale împotriva  fostei prim secretare Niculina Moraru.

În Ediţia Specială a ziarului „Viitorul” din 1 aprilie 1990, se aduceau mulţumiri şi ofiţerului care s-a deplasat la Braşov pentru a o aresta, acesta fiind una şi aceeaşi persoană, conform autorului articolului, cu  cu cel văzut în dată de 22 decembrie 1989  însoţit de demonstranţi şi vorbind  de la tribuna fostului Consiliu Judeţean, anunţând mulţimea  că fosta miliţie este alături de Revoluţie.

„Anunţată cu surle şi trâmbiţe, arestarea Niculinei Moraru, tocmai la Braşov şi închiderea ei în beciurile Poliţiei Judeţene,  părea desprinsă din legendele despre cum împărţea dreptatea  Ţepeş ori Cuza Vodă. În fapt dosarul penal deschis pe numele acesteia a primit neînceperea urmării penale un an mai târziu”, spune istoricul Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea.

Despre Niculina Moraru nu se mai ştie astăzi mare lucru, ultimele informaţii despre aceasta fiind că s-a stabilit cu familia la Braşov.