Primăria Focşani vrea să lege blocurile ANL la sistemul centralizat de încălzire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Focşani sunt peste 700 de garsoniere şi apartamente ANL care în prezent sunt încălzite cu ajutorul centralelor termice de scară.

Societatea de termoficare ENET, aflată în prezent într-o gravă criză financiară, a pierdut în ultimii ani mai bine de jumătate din clienţi.

Din cele aproximativ 30.000 de apartamente din Focşani care erau racordate odată la ENET, astăzi mai sunt aproximativ 15.000 de unităţi locative care se încălzesc de la sistemul centralizat, fiind însă blocuri întregi unde societatea de termoficare nu mai are deloc clienţi, care din cauza serviciilor proaste oferite au ales să-şi monteze centrale de apartament.

Ca să mai salveze cât de cât situaţie, ENET a venit cu propunerea ca apartamentele ANL, care în prezent se încălzesc de la centralele de bloc, să fie racordate la sistemul centralizat.

În acest sens a depus deja la Autoritatea de Management a Programului Operaţional Sectorial Mediu un proiect finanţat din fonduri europene.

Rămâne de văzut dacă chiriaşii ANL vor fi de acord cu proiectul, care prezintă avantaje, cum ar fi scăderea costurilor la utilităţi, dar şi dezavantaje, având în vedere că societatea de termoficare a oraşului a stat tot timpul cu sabia deasupra capului pentru că nu şi-a putut plăti la timp facturile către furnizorul de gaze, fapt care a condus de multe ori la închiderea robinetului de gaze.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite