UPDATE Asistenta şpăgară a primit 7.100 de euro pentru angajarea unor persoane la Căminul de Vârstnici. Ea a fost denunţată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu cinci ani, aceasta a fost condamnată la trei ani cu suspendare după ce ar fi păcălit 26 de persoane cu suma de 60.000 de lei.

UPDATE Oamenii legii vin cu  informaíi suplimentare despre reţínerea asistentei Geta Dumitru, acuzată de trafic de influenţă.Cazul s-a aflat în atenţia ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Vrancea, care sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea au dus-o ieri la audieri  pe Geta Dumitru, asistentă medicală la Căminul de Persoane Vârstnice din Focsani.

"În baza probatoriului administrat, în perioada iulie-august 2015 şi septembrie – decembrie 2016, D.G. a pretins şi primit sume de bani totalizând 7100 de euro, de la un număr de 6 denunţători, promiţând că-şi va exercita pretinsa influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Primăriei Focşani – Căminul de persoane vârstnice, SPCRPCÎV Vrancea şi Comisia de expertiză asupra capacităţii de muncă, pentru a le facilita angajarea pe posturi vacante, reprogramarea într-un termen mai scurt la proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere sau admiterea unei contestaţii asupra deciziei de încadrare în grad de invaliditate. Faţă de inculpata D.G. a fost luată măsura preventivă a reţinerii pentru 24 ore, pentru cercetări privind săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, urmând ca astăzi să fie prezentată judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă.


Geta Dumitru, o mai veche clientă a procurorilor, a fost reţinută joi seara, pentru trafic de influenţă. Femeia lucrează la Căminul pentru Persoane Vârstnice Focşani şi a promis unor elevi de la o şcoală postliceală din Focşani că îi ajută să se angajeze în cămin în schimbul unor sume de bani.

Procurorii spun că Geta Dumitru ar fi luat câte 2.000 de euro de la trei persoane, iar ca să mascheze şpaga a încheiat cu aceştia contracte de împrumut la notar.

Femeia este audiată în prezent de procurori şi în cursul zilei de astăzi va fi propusă pentru arestare preventivă.

În anul 2011, aceeaşi Geta Dumitru, care lucra ca asistentă la secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Sf. Pantelimon Focşani, a păcălit 26 de persoane cărora le-a promis dosare de pensionare anticipată sau încadrarea într-un grad de handicap.

Pentru fiecare caz ea lua şpagă între 200 şi 800 de euro, iar suma cu care a prejudiciat pesoanele în cauză a fost de 60.000 de lei, potrivit procurorilor.

Asistenta a fost denunţată de o femeie care a plătit atunci 2.500 de lei pentru a obţine încadrarea în grad de handicap.

Geta Dumitru a stat în arest atunci mai bine de jumătate de an iar în urma procesului care a urmat a fost condamnată la trei ani cu suspendare.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite