Miercuri se comemorează 97 ani de la luptele de la Mărăşti-Mărăşeşti din 6 august 1917
0Consiliul Judeţean Vrancea, în colaborare cu Instituţia Prefectului, organizează, miercuri 6 august 2014, la Mausoleul Mărăşeşti, cu începere de la ora 18.00, manifestările dedicate omagierii eroilor neamului căzuţi în Primul Război Mondial.
Suita manifestărilor dedicate comemorării a 100 de ani de la începerea Primului Război Mondial şi a 97 ani de la luptele de la Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz a debutat, în Piaţa Unirii din municipiul Focşani, cu o proiecţie de filme în aer liber sub genericul: ”Memoria Primului Război Mondial în filmoteca universală” – 1-3 august - şi a continuat cu seria de evenimente organizate marţi, 5 august, de către Biblioteca Judeţeană ”Duiliu Zamfirescu” sub genericul ”Vrancea eroică în Primul Război Mondial”.
Miercuri, 6 august 2014, manifestările de la Mausoleul Mărăşeşti vor cuprinde un Te-Deum, oficiat de un sobor de preoţi, depuneri de coroane, dar şi premierea elevilor care s-au înscris în cadrul primei ediţii a Concursului naţional de artă vizuală şi de creaţie literară ”Mărăşeştiul, în inima mea”.
Mai puteţi citi:
În preambulul manifestărilor dedicate împlinirii a 100 ani de la declanşarea Primului Război Mondial şi a 97 ani de la bătălia de la Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz, la Focşani are loc evenimentul ” Memoria Primului Război Mondial în filmoteca universală”.
Eveniment la Biblioteca Judeţeană. Vrancea Eroică în Primul Război Mondial
Marţi, 5 august 2014, începând cu ora 11.00, Biblioteca Judeţeană Duiliu Zamfirescu Vrancea va dedica un eveniment cultural comemorării eroismului ostaşilor români căzuţi în Primul Război Mondial în luptele de pe aliniamentul Mărăşti - Mărăşeşti - Soveja – Oituz.