Judecătoarea şpăgară Anişoara Topor, eliberată din funcţie de preşedintele ţării
0Traian Băsescu, preşedintele României, a semnat astăzi decretul privind eliberarea din funcţia de judecător la Judecătoria Focşani a Anişoarei Topor, ca urmare a condamnării definitive.
Anişoara Topor nu mai este de astăzi, oficial, judecător. La Propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, preşedintele Traian Băsescu a semnat azi decretul privind eliberarea din funcţia de judecător la Judecătoria Focşani a Anişoarei Topor, ca urmare a condamnării definitive.
Fostul magistrat Anişoara Topor, în prezent încarcerată la Penitenciarul Focşani din data de 3 iulie, a fost condamnată definitiv la patru ani şi jumătate de închisoare cu executare, pentru mită.
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au luat această decizie după ce au stabilit că Anişoara Topor a primit, prin intermediul fratelui ei, suma de 80.000 de lei şi 700 de euro de la denunţătorul Costel Iacob, pentru a pronunţa o hotărâre favorabilă acestuia într-un dosar de revendicare.
Magistratul a pretins şi a primit foloase, constând în lucrări de amenajare a casei sale de vacanţă din Lepşa pentru a-şi folosi influenţa în vederea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti favorabile denunţătorului şi în recurs, la Tribunalul Vrancea.
Iniţial, Iacob i-a dat Anişoarei Topor 80.000 de lei, însă fratele acesteia a constatat că suma nu reprezintă echivalentul a 20.000 de euro - cât ceruse magistratul - şi i-a mai cerut 700 de euro. Şpaga a fost negociată direct de Anişoara Topor, în apropierea locuinţei ei.
În decembrie 2011, Anişoara Topor a fost arestată în urma unui flagrant.
Mai puteţi citi:
Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă, iar pedeapsa este cu un an şi jumătate mai mică cu un an şi jumătate decât au dat în primă instanţă judecătorii de la Bacău. Fratele ei, Aurel Lăduncă a primit trei ani cu suspendare.
Magistraţii Curţii de Apel Bacău au motivat sentinţa în cazul judecătoarei Anişoara Topor, condamnată la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Sentinţa poate fi atacată.