De unde vine denumirea de „portărei“. Echivalentul actual al meseriei influente practicate acum un secol şi jumătate

Portăreii au funcţionat pentru prima dată în România în 1865, an în care a apărut un decret domnesc care le autoriza activitatea.

Nu de puţine ori ne-a fost dat să auzim sau să citim cuvântul portărel, pronunţat în diferite contexte legate în special de domeniul justiţiei.

Potrivit dicţionarului explicativ al limbii române, portărel este acel funcţionar însărcinat cu executarea unei sentinţe judecătoreşti. La acest termen, s-a renunţat de multă vreme, fiind înlocuit astăzi cu executorul judecătoresc.

Totuşi, în urmă cu 152 de ani a fost elaborată  şi promulgată  prima lege clară a meseriei de portărel, un domeniu se pare extrem de  necesar timpurilor actuale.

Din cuprinsul Legii apărute la 1865  aflăm că pe lângă fiecare curte  sau tribunal se instituie agenţi judecătoreşti numiţi portărei, numiţi prin decret domnesc,  după recomandările ministerului justiţiei, „portăreii fiind desemnaţi  dintre persoanele cunoscute prin bunele purtări  şi cu oarecare învăţătură, preferându-se cei ce aveau un serviciu în justiţie cu obligaţia de a executa sentinţe, deciziuni şi alte titluri executorii”.

Mai extragem din legea de acum 152 de ani faptul că portăreii nu sunt retribuiţi, ci vor primi de la părţi pentru actele de procedură şi executare   o taxă  care se va stabili printr-un regulament special, ei fiind sub supravegherea preşedintelui de tribunal sau de curte de apel.

„Portăreii de tribunal  vor opera numai în ocolul judeţului lor, portăreii de curţi vor opera în tot ocolul curţii.  Portăreii  sunt răspunzători de actele şi documentele ce li se vor încredinţa de părţi  şi pentru care ei vor da chitanţă, la înapoierea lor  ei vor lua chitanţa de primire. Portăreii vor avea o cameră deosebită, unde vor lucra actele lor  şi se vor conserva hârtiile ce li se încredinţează.  Toţi portăreii vor avea acelaşi caracter, aceleaşi atribuţii şi dreptul de a apăra  fiecare deopotrivă  în lucrările atribuite  de legi. Ei pot fi revocaţi sau destituiţi de ministerul justiţiei după ce se va lua avizul preşedintelui respectiv”, se arată în legea de funcţionare a portăreilor.

De subliniat că şi atunci existau incompatibilităţi, astfel că unui portărel îi era interzisă orice altă activitate salariată, inclusiv să desfăşoare profesia de avocat sau administratori de cârciumi, cafenele sau hoteluri, acest lucru nefiind posibil nici chiar pe numele soţiilor. Ei nu puteau să presteze servicii pentru rude ori afini până la gradul patru iar la intrarea lor în profesie erau obligaţi să depună o „un cauţionament” de 1000 de galbeni.

„Ei vor purta uniforma ce se va determina de ministerul justiţiei  portăreii vor ţine un registru şnuruit şi parafat împărţit în coloane, în care se va înscrie pe fiecare zi, după ordinea înregistrării lor toate actele ministerului lor, se vor trece în acest registru  dată şi natura actului, numele, prenumele şi domiciliul părţilor, o coloană va fi rezervată pentru a însemna costul fiecărui act. Portăreii sunt supuşi la răspundere către părţi  pentru nulitatea actelor  şi greşealele ce or comite  în exerciţiul funcţiunii lor din eroare sau neglijenţă”, mai precizează legea.

Un capitol aparte  în legislaţia veche,  dar interesant pentru prezent, îl constituie urmărirea imobilelor, care aduce mult cu sistemul practicat azi, însă avea şi câteva deosebiri fundamentale.

„Dintre vechile executări ale timpurilor de odinioară se poate scrie mult, numeroase  imobile ale vechiului Focşani sau moşii din judeţul Putna  trecând prin mâinile portăreilor în drumul către noii  adjudecatari. Casa Tatovici e un exemplu sau moşia Muncelu a contestatului Alexianu, guvernatorul Transnistriei. Munca  portăreilor   a intrat într-un con de umbră în perioada regimului comunist, când nu prea mai aveau ce executa, dar a înflorit după 1990 şi, mai ales, după 2010  când vestita criza mondială a zguduit pe românii îndatoraţi peste puteri la numeroasele bănci din ţară”, spune istoricul Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea.