De ce a fost comparată Ana Ipătescu cu Ioana D’arc. Elogiul observatorilor: „O româncă ce poartă arma ca orice bărbat s-a pus în fruntea poporului“
0
Ana Ipătescu a fost una dintre figurile feminine remarcabile ale României, graţie eroismului de care a dat dovadă în Revoluţia paşoptiştilor din Ţara Românească de la 1848.
Una dintre figurile marcante ale revoluţiei paşoptiste din Ţara Românescă a fost, fără doar şi poate, Ana Ipătescu.
Istoria nu consemnează foarte multe documente despre ea, afirmarea ei deplină având loc în anul 1848, când avea 43 de ani, când apare descrisă în fruntea prorevoluţionarilor, la eliberarea guvernului arestat în urma unui complot contrarevoluţionar.
"A fost o femeie curajoasă, cu atât mai curajoasă cu cât vremurile nu prea se potriveau cu femeile curajoase. A avut nu doar curajul revoltei, dar şi pe cel al divorţului într-o lume în care asta era o excepţie", ne spune profesorul de istorie Gabriela Obodariu, de la Colegiul Naţional "Al.I.Cuza".
În fruntea revoluţionarilor
Cadrul general al desfăşurării Revoluţiei Române de la 1848 era marcat de situaţia în care se aflau părţi din teritoriul ţării. Astfel, Transilvania şi Bucovina se aflau în stăpânirea imperiilor, iar celelalte provincii, Moldova şi Muntenia erau practic nevoite să accepte protecţia Imperiului Ţarist şi suzeranitatea Imperiului Otoman.
Pe acest fond, pe 19 iunie 1848 guvernul provizoriu al ţării, condus de mitropolitul Neofit şi avându-i ca membri pe Ion Heliade Rădulescu, Nicolae Golescu, Ştefan Golescu, Christian Tell, Gheorghe Magheru, C.A. Rosetti, Nicolae Bălcescu şi Ion C. Bratianu este arestat.
„În acel moment crucial apare Ana Ipătescu, dinspre podul Mogoşoaiei. Era înaltă, cu bucle date pe spate şi ţinea în mâini două pistoale încărcate. Striga cât o ţinea gura: <<Moarte trădătorilor! Tineri, curaj, salvaţi libertatea!>>. Poporul prinde noi puteri, datorită ei, şi ia cu asalt palatul domnesc, după care eliberează guvernul prizonier. Ana a salvat pentru moment revoluţia munteană-în momentul ce mai important. Ziarele o elogiază pentru gestul ei eroic”, scrie Arina Avram, în cartea „Femei celebre din România”.
În epocă s-a speculat foarte mult că Ana Ipătescu avea o relaţie de dragoste cu Nicolae Golescu, un bărbat carismatic, care făcea parte din guvern, pe care l-a cunoscut în cadrul întâlnirilor societăţii secrete „Frăţia”, la care mergea regulat alături de cel de-al doilea soţ al ei, funcţionarul Nicolae Ipătescu, care lucra la Departamentul Visteriilor.
De altfel, eroina de la 1848 s-a născut într-o familie de burghezi şi a beneficiat de o educaţie intelectuală aleasă. Faptele sale de revoltă, cu arma în mână, au fost relatate de ziarele vremii. Ziarul „Pruncul român" scria că „se expuse cu vitejie, cu dispreţuirea morţii, primejdiei celei mari şi, când gloanţele şuierau împrejurul ei, nu-şi părăsi locul" şi tot acelaşi ziar i-a dedicat o odă, în care Ana Ipătescu este comparată cu Ioana D’arc:
„E Ea! Este Anetta, Jan D’Arc-a României,
Ce numai cu cuvântul, în epoca sclaviei,
A pălmuit tiranul în faţa lui scuipând.
Aşa! e o Romană, o bravă Eroină,
Ce sfida ferul morţii s-aleargă de foc plină,
O lume spăimântată la arme-ncurajând”.
Astfel, „Gazeta Transilvaniei" scria că: „O româncă ce poartă arma ca orice bărbat s-a pus în fruntea poporului, cu două pistoale în mână, încurajându-l la luptă". Poporul, electrizat de curajul acestei „femei oacheşe, înalte, cu eşarfă tricoloră pe pieptul ei şi înarmată ca cel dintâi luptător, a reuşit să-i elibereze pe conducătorii revoluţiei".
După Revoluţia de la 1848, Ana Ipătescu s-a retras din viaţa publică, nu înainte de a-l salva din temniţa otomană pe soţul ei, Nicolae Ipătescu.
Elogiată şi de presa străină
„Allgemeine Zeitung" - Augsburg (cotidian bavarez) relatează evenimentele de la 19 iunie din Bucuresti, spunând: "Chiar acum, la orele 2, tumultul cuprinde strada principală. S-a făcut încercarea de a se aresta întregul guvern provizoriu, dar a eşuat total. O eroină a împins mulţimea către palat şi, trădătorii fură prinşi, iar revoluţia valahă a fost salvată".
Ana Ipătescu s-a stins din viaţă la 1875, la vârsta de 70 de ani. Astăzi, numeroase străzi din ţară şi unităţi de învăţământ îi poartă numele, dar istoricii nu s-au aplecat foarte mult asupra studierii faptelor sale.
Se încarcă comentariile...
