Autorul crimei de acum zece luni de la Măicăneşti a fost arestat. Acesta este un angajat al Primăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ionuţ Buzoi, în vârstă de 27 de ani, este învinuit că l-ar fi ucis cu sânge rece pe un localnic, căruia i-a crăpat capul cu un ciocan şi i-a tăiat gâtul.

În ziua de 7 octombrie 2012, comunitatea din Măicăneşti era zguduită de o crimă cum rar s-a mai văzut.

Localnicul Gigel Toader, în vârstă de 48 de ani, fusese găsit în casă cu capul zdrobit şi gâtul tăiat. Ancheta a fost una deosebit de grea, întrucât echipa de cercetare a avut parte de puţine probe care să conducă la prinderea autorului crimei, lucru care s-a întâmplat abia ieri, după ce principalul suspect şi-a recunoscut fapta.

Acesta este Ionuţ Buzoi, în vârstă de 27 de ani, angajat al Primăriei din Măicăneşti, fiul consilierului local Alexandru Buzoi, consilier care de altfel a sesizat poliţiei crima, întrucât victima îl ajuta periodic la muncă.

Ieri, în urma administrării probelor, Ionuţ Buzoi a fost reţinut şi prezentat instanţei de judecată, fiindu-i emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru infracţiunea de omor.

Mai puteţi citi:

Bărbat din Măicăneşti, omorât în propria casă

Crimă comisă cu sânge rece în comuna Reghiu

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite