Ambasadorul Chinei la Bucureşti vine să cunoască vinurile din Vrancea, la "Bachus 2014"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Excelenţa Sa, Huo Yuzhen, ambasadorul Republicii Populare Chineze la Bucureşti va participa la deschiderea Festivalului Internaţional al Viei şi Vinului ”Bachus 2014”.

Excelenţa Sa va ajunge în judeţul Vrancea miercuri după-amiază şi se va întâlni cu Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, prefectul Nicuşor Halici şi primarul municipiului Focşani, Decebal Bacinschi.

În cadrul întâlnirii, Preşedintele Consiliului Judeţean va prezenta ambasadorului Republicii Populare Chineze oportunităţile din sectorul viticol ale Vrancei dar şi principalele linii strategice de dezvoltare ale judeţului.

În vederea deschiderii unor noi oportunităţi de colaborare economică, pe parcursul vizitei sale de două zile în judeţul Vrancea, Ambasadorul Republicii Populare Chineze va vizita societăţi de vinificaţie şi Beciul Domnesc, monument istoric care găzduieşte colecţia de vinuri vechi a Vincon SA.

Totodată, Excelenţa Sa, doamna Huo Yuzhen va avea oportunitatea de a cunoaşte ”Meşteşugul Vinului” şi ”Focul lui Sumedru”, tradiţii ale podgorenilor vrânceni care vor fi reeditate în cadrul evenimentului de deschidere a Festivalului Internaţional al Viei şi Vinului ”Bachus 2014”.

Excelenţa Sa, doamna Huo Yuzhen va fi însoţită, în cadrul vizitei sale în judeţul Vrancea de către consilierul Ambasadei Republicii Populare Chineze la Bucureşti,  Li Ming.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite