ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Primarul Focşaniului a votat pentru linişte, Marian Oprişan pentru dragoste între români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din Vrancea şi-au exprimat opţiunile de vot la alegerile prezidenţiale în prima parte a zilei. Oprişan a venit cu iubita sa la urne.

Primul dintre oficialii Focşaniului care a mers la vot de dimineaţă a fost primarul Decebal Bacinschi. Acesta a votat după ora 10.00 la secţia de votare 2, din incinta Teatrului Municipal „Mr. Gh. Pastia”.

De această dată, edilul a venit singur la votul pentru alegerile prezidenţiale 2014, precizând că soţia sa va veni ceva mai târziu. După ce a băgat buletinul de vot în urnă, Decebal Bacinschi a spus: “Am votat pentru un preşedinte care în următorii cinci ani să ne reprezinte, un preşedinte harnic, cinstit, care să fie alături de popor, care să reuşească să ne unească şi în acelaşi timp să putem trăi liniştiţi în municipiul Focşani, alături de copiii noştri”.

image

Tot la aceeaşi secţie a votat pe liste suplimentare deputatul PSD Ciprian Nica, care are domiciliul în Panciu.

Ceva mai târziu, după prânz, a votat şi Marian Oprişan, la Colegiul Economic „Mihai Kogălniceanu”. Ca şi la europarlamentare, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea a venit însoţit de prietena sa, Maria Larisa, o prezenţă pe care femeile aflate în sală au studiat-o din cap şi până în picioare.

„Am votat pentru dragoste între români. Am votat pentru unire. Am votat pentru ca viitorul Preşedinte al României să lucreze pentru binele românilor, alături de restul instituţiilor din această ţară”, a spus Marian Oprişan.

La rândul lor, liderii opoziţiei au ţinut să fie prezenţi la vot tot în prima part a zilei, menţionând că vor avea o după amiază ocupată.

“După 25 de ani de la Revoluţie, am votat cu gândul ca România să devină în sfârşit o ţară normală, o ţară în care oamenii să fie destinşi, frumoşi, oneşti, iar ei să intre la decizii”, a spus Nicu Tănase, preşedintele PMP, în vreme ce Costică Neaţă, copreşedinte ACL, a votat pentru un preşedinte puternic şi implicat, pentru un preşedinte care să susţină instituţiile statului în lupta împotriva corupţiei, care să susţină parcursul euro-atlantic al României, pentru un preşedinte cinstit, corect şi loial ţării, pentru un preşedinte activ în susţinerea mediului de afaceri generator de locuri de muncă”.

Celălalt copreşedinte al ACL, Nini Săpunaru a votat la secţia de la Colegiul "Edmond Nicolau", unde este arondat.

image

”Am venit să votez altceva decât a fost înainte, vreau să avem un altfel de preşedinte, al lucrului bine făcut. Îi îndemn pe toţi vrâncenii să vină la vot în turul doi şi să alegem un preşedinte cu adevărat european. Am pus ştampila pe candidatul pe care l-am susţinut în campania electorală şi pe care îl ştiţi cu toţii”, a declarat copreşedintele ACL Vrancea, deputatul Nini Săpunaru.

Mai puteţi citi:

Prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale 2014. Primul tur Vrancea. Până la ora 13.00, au votat 21,74% dintre vrânceni

Prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale 2014 va fi anunţată de către Biroul Electoral Central (BEC) pe tot parcursul zilei de duminică, începând cu ora 11.30 şi terminând cu ora 22.30. adevarul.ro vă va ţine la curent cu statisticile privind prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale 2014 în judeţul Vrancea. Potrivit datelor prezentate la ora 11.30 de BEC, în judeţul Vrancea s-au prezentat la urne până la ora 10.00 7.09% din vrânceni.

ALEGERI PREZIDENŢALE 2014 Campania electorală nu s-a încheiat în Vrancea. Buletine de vot gata ştampilate pe candidatul PSD, distribuite în cutiile poştale

Reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean Vrancea pentru alegerile prezidenţiale 2014 spun că nu au primit încă nicio sesizare pe această speţă, astfel că nu se pot pronunţa deocamdată.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite