Şomerii vrânceni se recalifică profesional ca să stea acasă/Vezi ce meserii nu mai au căutare în judeţ
0Aproximativ 5% din şomerii vrânceni se califică prin AJOFM, iar dintre aceştia doar jumătate se şi angajează. Deoarece multe din meseriile în care şomerii sunt pregătiţi nu au căutare pe piaţă, Ministerul Muncii vrea ca toate cursurile să fie organizate în funcţie de cererea de forţă de muncă.
Rămaşi fără locuri de muncă şi cu carnetul de şomaj în buzunar, mulţi dintre vrânceni îşi pun încrederea în Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă, care anual organizează cursuri de formare profesională.
Cu toate că numărul celor care apelează la calificare şi recalificare este extrem de mic, respectiv 5% din totalul celor peste zece mii de şomeri vrânceni, mai grav este că doar jumătate din aceştia îşi şi găsesc un job după obţinerea diplomei.
„Pe parcursul anului 2010 au fost organizate 28 de cursuri de formare profesională în domenii precum agent de pază şi ordine, bucătar, contabil, formator, comunicare în limba engleză sau lucrător comercial. Acestea au fost frecventate de un număr de 482 de şomeri, iar în urma absolvirii, 242 au reuşit să se angajeze. În acest an, 185 de persoane s-au înscris la cursuri care încă sunt în derulare", declară Daniela Brihoianu, purtător de cuvânt al AJOFM Vrancea.
Deşi oferta de perfecţionare este destul de bogată, multe din meseriile în care şomerii se pregătesc nu au căutare pe piaţa forţei de muncă, mai ales în contextul crizei economice care a afectat sectoare extrem de productive în urmă cu câţiva ani.
Meserii fără căutare
Cristinel Budică (21 ani) a urmat un curs de calificare în construcţii, însă deocamdată se mulţumeşte tot cu ajutorul de şomaj, de vreme ce oportunităţile de angajare sunt extrem de reduse.
„Am diploma, dar la ce îmi foloseşte dacă nimeni nu mă angajează. Stau şi mă uit la ea. Eu am mai lucrat ca zidar, dar societatea la care eram angajat a falimentat, aşa că odată intrat în şomaj am zis să profit de şansa de a mă califica, cu gândul că îmi voi putea găsi de muncă mai uşor. Dar se pare că m-am înşelat", mărturiseşte tânărul din localitatea Obrejiţa.
Nici pe Marian Ion (40 ani), din Slobozia Ciorăşti, recalificarea în meseria de călcător în confecţii nu l-a scăpat de şomaj.
„Nici nu ştiu ce să mai cred. Cică în confecţii ar fi cele mai multe locuri disponibile, însă eu nu mi-am găsit nimic de patru luni încoace. E jale, mai ales că peste două luni voi rămâne şi fără indemnizaţie", spune deznădăjduit bărbatul.
La finele lunii martie, la nivelul judeţului Vrancea erau înregistraţi 10.181 de şomeri, rata şomajului fiind de 6,72%.