Disputa pe păduri dintre biserică şi stat, tranşată de Curtea Supremă. Miza: zeci de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Supremă urmează să tranşeze zilele următoare disputa dintre biserică şi stat pentru cea mai mare suprafaţă de pădure din România – aproximativ  200.000 de hectare câştigată de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Rădăuţilor, cel care controlează fundaţia FBORB. Miza este mare, deoarece atât pădurile cât şi clădirile revendicate valorează zeci de milioane de euro.

Curtea de Apel Timişoara a împroprietărit cu o suprafaţă de 166.813 ha de vegetaţie forestieră fundaţia umanitară Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei (FBORB), fundaţie de drept privat care revendică un patrimoniu imobiliar inestimabil din proprietatea statului. Nici bogaţii Europei nu au în proprietate o asemenea suprafaţă de pădure, susţin specialiştii silvici.

Fundaţia, extrem de controversată, a revendicat în instanţă peste 190.000 ha de pădure.  În prezent, Statul Român, prin Ministerul de Finanţe, trebuie să pună la dispoziţia acestei fundaţii bisericeşti o suprafaţă de 166.813 ha de vegetaţie forestieră. Decizia Curţii de Apel Timişoara este definitivă, dar nu irevocabilă. Ea a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Aceeaşi instanţă a Curţii de Apel Timişoara s-a pronunţat şi asupra cererii privind retrocedarea clădirilor construite de statul român după 1949, fundaţia revendicând peste 160 de clădiri. Interesant este faptul că această fundaţie apără cauza unor persoane fizice, membrii fondatori ai unei fundaţii umanitare de drept privat şi nu ai unei instituţii de cult ortodox, susţin reprezentanţii Direcţiei Silvice Suceava.

Principala problemă în retrocedarea pădurilor către Biserică este statutul fundaţiei, care conform actului contitutiv avea 27 de membri fondatori, persoane fizice, din care au mai rămas 22. O parte dintre ei nici nu există cu aceste nume şi prenume ca persoane fizice române, conform unor documente.

Citeşte şi: Clanul Teodosie şi-a făcut plinul din averea Bisericii

Justiţie de România. O fundaţie bisericească privată a primit moca aproximativ 200.000 ha de pădure

Fundaţia umanitară bisericească, înfiinţată în anul 2000 este o persoană juridică de drept privat. Această fundaţie se pretinde succesoarea fundaţiei înfiinţată în anul 1925 de către Statul Român, prin lege specială, ca persoană juridică de drept public, astfel, scopul declarat al celor două fundaţii este diferit, mai susţin reprezentanţii Direcţiei Silvice. Cererea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor privind acordarea, de Guvern, Fundaţiei Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina a statutului de fundaţie de utilitate publică a fost respinsă în 2008, pe motiv că aceasta acţionează doar în numele unei persoane juridice, şi nu pentru realizarea unui interes public general.

Discursul lui Pimen

În timp ce Regia Naţională a Pădurilor susţine vehement faptul că retrocedările afectează siguranţa pădurilor, iar această mega împroprietărire nu este făcută în interesul unei instituţii de cult ortodox, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a reacţionat mereu în funcţie de situaţia retrocedării pădurilor. “Cerem această proprietate pentru a avea resursele noastre proprii necesare lucrărilor de conservare și restaurare a bisericilor cu valoare de patrimoniu național, pentru activitățile filantropice, ajutorarea celor aflați în lipsuri materiale din spitale, școli, cămine de bătrâni și copii și familii nevoiașe”.

Aflaţi zilele următoare pe adevarul.ro cine sunt cei 22 membri fondatori ai fundaţiei FBORB, dar şi cine este de drept proprietarul acestor păduri şi ce spun legile privind istoria pădurilor revendicate de către biserică.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite