Detartrajul, la fel de important ca spălatul pe dinţi. Cât de des trebuie să îţi cureţi profesional dinţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii stomatologi ne recomandă detartrajul, pentru desensibilizarea dinţilor. Este indicat să facem o curăţarea profesională măcar din şase în şase luni.

Medicii stomatologi susţin că oamenii trebuie să înţeleagă că nu este suficient doar să se spele zilnic pe dinţi. „Trebuie să mergem măcar din şase în şase luni la o curăţarea profesională, iar astfel putem preveni durerile la cald, rece, dulce sau acru. În momentul în care amânăm vizita la dentist trebuie să fim conştienţi că problemele se pot agrava, pentru că leziunile de smalţ se extind. Detartrajul este la fel de important ca şi spălatul pe dinţi zilnic. Pe suprafaţa dinţilor se depun microbacterii, celule moarte care alcătuiesc placa bacteriană, iar din această cauză apare imediat tartru. Afecţiunile dentare şi gingivale devin inevitabile“, a precizat Nicolae Matei, medic stomatolog.

Dieta este importantă

Specialiştii au mai precizat că nu toate zonele sunt bine periate, chiar dacă igena dentară este bună. „O curăţare profesională a dinţilor nu costă mult, aşa că este mult mai bine să prevenim apariţia unor probleme. Alimentele care conţin glucide sunt dulciurile, aşa că aici trebuie să fim foarte atenţi pentru că periajul dinţilor trebuie să fie unul mai intens şi mult mai bine realizat. Sunt şi alimente care ajută la curăţarea alimenteleor, iar fructele sunt cele mai indicate“, a mai spus Nicolae Matei.

Medicii stomtaologi au ţinut să precizeze că detartrajul nu afectează deloc dinţii. Curăţarea profesională se face cu ajutorul unui aparat pe bază de ultrasunete. „Pentru depunerile nicotinice se foloseşte şi airflow-ul, mai exact se foloseşte un jet de particule foarte mici. Tot mai multe persoane evită detartrajul din motive nejustificative. Au aflat că acesată metodă este dureroasă, poate afecta dinţii, atacă gingiile sau apar spaţii între dinţi, dar toate aceste mituri nu sunt deloc adevărate“, a mai declarat medicul stomatolog.       

     

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite