Beizadelele care umilesc Justiţia şi un întreg oraş. „Prinţişorul penal” Andrei Lazar, fiul unei judecătoare din Craiova, sfidează toţi magistraţii

Beizadelele care umilesc Justiţia şi un întreg oraş. „Prinţişorul penal” Andrei Lazar, fiul unei judecătoare din Craiova, sfidează toţi magistraţii

Andrei Lazăr a fost reţinut în luna februarie, însă ulterior a fost eliberat că nu prezintă pericol social Foto: Arhiva

Andrei Lazăr, fiul judecătoarei Liliana Lazăr, este acuzat că, în februarie, a înjunghiat un bărbat în faţa Casei Studenţilor din Craiova. Victima nu a depus plângere la Poliţie, iar băiatul magistratei a fost trimis în judecată pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice şi port sau folosire fără obiecte de drept periculoase. Pentru că a refuzat să se prezinte în faţa instanţei, judecătorii au cerut să fie adus cu mandat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Andrei Lazăr (30 de ani), fiul judecătoarei Liliana Lazăr, din Craiova, are un trecut violent, iar de-a lungul anilor a fost implicat în numeroase scandaluri. Ultimul, din luna februarie, l-a adus din nou în faţa magistraţilor Judecătoriei Craiova, însă fiul magistratului Liliana Lazăr a găsit de cuviinţă să sfideze justiţia. Nu s-a prezentat la termenul din data de 20 octombrie, iar instanţa a emis mandat de aducere pe numele inculpatului pentru a putea fi audiat. „Se emite mandat de aducere pe numele inculpatului Lazăr Andrei”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei. 

Andrei Lazăr este catalogat în Craiova ca un biat de bani gata, iar ori de câte ori vrea face legea în oraş. Chiar dacă a băgat spaima în sute de tineri în momentul în care a înjunghiat cu o baionetă, în , februarie, un bărbat de 35 de ani, în faţa Casei Studenţilor din Craiova, procurorii din cadrul Parhetului de pe lângă Judecătoria Craiova au decis că Lazăr nu reprezintă pericol social şi l-au eliberat. În faţa anchetatorilor, fiul judecătoarei Liliana Lazăr nu a recunoscut absolut nimic. Cum victima nu a depus plângere la Poliţie pentru tentativă de omor, Lazăr a fost trimis în judecată doar pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice şi port sau folosire fără obiecte de drept periculoase.

A tăiat cu sabia un bărbat, iar altuia

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova nu au vrut să explice de ce Andrei Lazăr nu a fost arestat pentru 30 de zile în urma scandalului din faţa Casei Studenţilor. Purtătorul de cuvânt era în concediu, iar procurorul-şef se afla într-o şedinţă importantă, atunci când a fost contactat de jurnaliştii „Adevărul”,  şi nu putea discuta. „La articolul 193 din Codul Penal, la aliniatul 5, se precizează că acţiunea penală se pune în practică la plângerea prealabilă a părţii vătămate“, a spus Alin Apostol, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Andrei Lazăr a fost implicat în primul scandal la vârsta de 21 de ani, mai exact în anul 2007. Pe data de 27 martie l-a tăiat la mâini cu sabia pe Mario Aranghelovici, care mergea pe trotuar împreună cu soţia sa. Fiul judecătoarei a recurs la acest gest pentru că victima i-a reprorşat faptul că era să îl lovească cu maşina. A fost trimis în judecată pentru tentativă de omor, iar în 2015 a fost condamnat de Tribunalul Teleorman la cinci ani de închisoare cu executare. Ulterior, a scăpat basma curată, pentru că Aranghelovici şi-a retras plângerea şi a căzut la pace cu Andrei Lazăr.

Bătaie cruntă cu interlopi, în faţa Curţii de Apel

În 2008, beizadeaua Andrei Lazăr a lovit în cap cu o cheie tubulară un şofer într-o benzinărie. Şi de această dată a scăpat basma curată după ce părţile s-au împăcat.Tot în anul 2008 în luna februarie a fost implicat într-un scandal chiar în faţa Curţii de Apel Craiova. Două grupări de interlopi s-au atacat cu săbii, topoare şi pistoale, iar mai multe persoane au ajuns la spital. Printre victime s-a numărat şi Andrei Lazăr. Nu mai puţin de o sută de poliţişti şi jandarmi au fost nevoiţi să intervină atunci.

Andrei Lazăr a provocat, doi ani mai târziu, în aprilie 2010, un nou scandal într-un bar din Craiova împreună cu doi prieteni. Imediat a fost reţinut pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, însă procurorii au decis că poate să fie cercetat în stare de libertate. În timp ce era anchetat în acest dosar, fiul magistratei Liliana Lazăr a bătut un alt bărbat într-un local din oraş. În 21 mai 2010, a fost arestat pentru omiterea infracţiunii de lovire şi alte violenţe. Lazăr a fost condamnat la un an şi două luni de închisoare cu suspendare pentru faptele comise în aprilie şi mai 2010. Judecătoarea Liliana Lazăr a cerut în urmă cu trei ani să fie transferată de la Judecătoria Craiova la Judecătoria Mangalia.            

Iustin Covei, băiat de magistrat, a umilit un oraş cu voia oamenilor legii

Iustin Covei (foto jos) sau, aşa cum mai este cunsocut, beizadeaua judecătorului Marin Covei, este un alt băiat de bani gata care, ani buni, a făcut legea în Craiova. Tânărul, aflat în prezent în spatele gratiilor, având o condamnare de şase ani pentru infracţiuni informatice, le-a dat poliţiştilor mari bătăi de cap. Iustin Covei a avut nici mai multi nici mai puţin de zwece dosare penale, însă de fiecare dată a reuşit să scape basma curată. A început să aibă probleme cu legea din 2003, atunci când s-a urcat la volanul autoturismului marca BMW fără a avea permis de conducere. Oamenii legii i-au întomcit dosar penal, dar a scăpat nepedepsit.

În 2004, a fost reţinut după ce a lovit cu pumnul un poliţist în secţia de Poliţie. Iustin Covei a scăpat, câteva luni mai târziu, fără pedeapsă.Tot în 2004, în luna februarie, s-a urcat din nou la volanul maşinii, tot fără să deţină eprmis auto, şi a intrat în plin în trei persoane. Atunci, Dumitru Paraschiv, şeful Poliţiei Rutiere, a fost demis după ce a fost văzut în autoturismul judecătorului Marin Covei, nimeni altul decât tată lui Iustin Covei.

În 2006, a fost din nou reţinut după ce a dezbrăcat un tânăr în plină stradă, dar a fost eliberat, ulterior, de Judecătoria Craiova. Tot în 2006, a făcut o glumă proastă şi a lăsat un cuţit cu lama în sus, iar o fată care a vrut să se aşeze pe fotoliu a nimerit în el. Victima nu a depus plângere la Poliţie, iar în momentul în care a fost audiată i-a luat apărarea lui Iustin Covei. În 2008, a avut o altercaţie la o cursă de maşini, acolo unde nu a fost lăsat să participe. Un an mai târziu a fost implicat într-un scandal în trafic.

Fraţii Răducănoiu, copii de prefect, aşi în scandaluri

Alţi doi tineri de bani gata, din Craiova, care au fost implicaţi în scandaluri sunt Alina şi Costi Răducănoiu (foto jos), copiii fostului prefect de Dolj. În 1996, cei doi au băgat în spital două persoane, iar agresorii au fost condamnaţi la patru ani de închisoare cu executare. 

Alina şi Costi Răducănoiu au beneficiat, ulterior, de o graţiere, dar problemele cu legea nu s-au oprit aici. În 1997 au bătut un poliţist care a vrut să îi legitimeze. Costi Răducănoiu a intrat din nou în vizorul poliţiştilor în anul 1998, atunci când şi-a bătut într-un bar cel mai bun prieten. Victima a ajuns la spital cu fractură nazală, traumatism cranio-facial cu contuzii ale pleoapelor şi plăgi la ambii ochi.
    

Vă mai recomandăm:

Iustin Covei, fiul judecătorului Marin Covei, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare. Beizadeaua Craiovei este acuzată de infracţiuni informatice

Pronunţarea în dosarul lui Iustin Covei, fiul judecătorului Marin Covei, amânată. „Băiatul lui tata” este acuzat de infracţiuni informatice

 

citeste totul despre: