Veşminte ale Sfintei sărbătorite în aceste zile în toată ţara se află la Craiova. Preoţii fac deseară o slujbă specială
0Printre lăcaşurile de cult închinate Sfintei Cuvioase Parascheva se numără şi biserica din cartierul craiovean 1 Mai, unde se află o parte din veşmintele Sfintei.
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva va începe la Craiova încă din această seară. "Momentele liturgice vor debuta cu slujba Vecerniei unită cu Litia, urmată de o procesiune în jurul bisericii cu veşmintele Cuvioasei Parascheva, după care, racla cu veşminte va fi depusă în faţa bisericii pentru ca toţi credincioşii prezenţi să o poată cinsti şi închina. După cum ne-a spus părintele paroh Mircea Ninu, veşmintele Sfintei Parascheva au fost dăruite acestei parohii de Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel. Mâine, în ziua praznicului, va fi oficiată slujba Sfintei Liturghii urmată de o slujbă de pomenire a celor trecuţi la cele veşnice", a informat Gheorghe Cioiu, din partea Biroului de presă al Arhiepiscopiei Craiovei.
Iaşi, capitala pelerinajului
În această săptămână, românii din toate colţurile ţării s-au adunat la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, pentru marele hram al Sfintei Cuvioase Parascheva. Şi de la Craiova a plecat la Iaşi un microbuz cu 15 locuri, pentru ca oltenii care au cumpărat bilet să fie prezenţi la slujbele din aceste zile. Cei care nu au posibilităţi financiare pot veni în această seară la biserica din cartierul craiovean 1 Mai, unde se află o parte din veşmintele sfintei.