Craiova: Tinereţe fără bătrâneţe, cu messenger şi internet
0Cursurile de calculatoare de la Biblioteca Aman îi fascinează pe craiovenii de vârsta a treia. Vestea că se ţin asemenea lecţii pentru pensionari, s-a dus din bătrân în bătrân, iar acum în bănci, la studiu, este deja a treia serie.
Zeci de ani au avut fiecare o altă profesie. Cei mai mulţi nu au avut ocazia să ajungă în preajma vreunui calculator în anii tinereţii, iar în aceste zile ating pentru prima dată cu degetele tastele unui computer. Şi pare o experienţă tonică. Maria Lilica Boţilă a fost contabilă la viaţa sa, la Întreprinderea de Foraj, în Craiova, la Stoina şi în Târgu-Cărbuneşti. Ieri s-a întâlnit cu calculatorul şi de cum a învăţat câte ceva, a şi redactat un text pentru academie, despre zăcămintele de gaze naturale din Ţara Românească şi avantajele exploatării apelor termale. „S-au dus 26 de ani de când am scris ultima dată la maşină. M-am gândit că aş face bine să învăţ să comunic şi aşa. Doar calculatorul este viitorul omenirii“, mărturiseşte bătrâna, hotărâtă să afle şi cum poate citi pe internet despre istoria antică, de studiul căreia este foarte pasionată.
Iniţiaţi, la bătrâneţe
Nicolae Pleşa a muncit ca maistru în prelucrarea lemnului la UFET Craiova mai bine de 35 de ani. Până în septembrie, anul trecut, n-a avut calculator. La cursuri este printre cei avansaţi, pentru că a venit după o iniţiere făcută de nepotul său de 14 ani, olimpic la matematică, la română şi engleză. „Vreau să cunosc şi eu ce e pe lumea asta, aşa că trebuie să ştiu să accesez pagini, să redactez“, spune pensionarul, deja familiarizat cu mess-ul pe care vorbeşte cu nepotul şi cu fiica sa. În ultima bancă am gasit-o pe Elena Ionescu, căreia messengerul nu-i mai dă bătăi de cap, ba chiar îl simpatizează, pentru că o ajută să discute cu copiii ei plecaţi peste mări şi ţări. „Eu mă autoîntineresc, şi pentru că îmi plac mult cărţile, calculatorul o să mă ajute să citesc câte vreau“, precizează Elena Ionescu.
Lecţiile despre computer le prelungesc viaţa
Nu stau o clipă la pensie şi învaţă tot felul de lucruri noi ca să rămână sănătoşi şi la minte şi la trup. Unul dintre cursanţi, fost medic, a recomandat computerul tuturor vârstnicilor care stau prea mult la cafele sau sunt sedentari şi fără poftă de viaţă. Cursurile despre iniţierea în utilizarea calculatorului au debutat la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman“, pe 1 iulie. Punctul final al lecţiilor va fi pe 31 august. Dar, bătrânii speră ca ele să fie reluate şi să aibă astfel şansa să aprofundeze studiul computerului.