Rutele ocolitoare, prea târziu la reabilitare. Străzile care ocolesc pasajul sunt lăsate de izbelişte
0Închiderea unor porţiuni importante din bulevardele Calea Bucureşti şi Nicolae Titulescu, odată cu demararea lucrărilor la pasajul supraterean, i-a determinat pe şoferi să folosească rute ocolitoare pentru a ajunge în centrul Băniei.
Numai că, străduţele care până acum nu erau tranzitate de foarte multe maşini erau deja pline de gropi, carosabilul fiind aproape impracticabil pe anumite porţiuni. Artere precum Constantin Brâncuşi, Păltiniş, Şerban Vodă, Brazda lui Novac sau Ştefan cel Mare nu mai fuseseră modernizate de ani buni, iar edilii nu s-au gândit să repare străzile înainte ca centrul Băniei să fie blocat, iar străzile să fie pline de maşini.
„Se circulă groaznic mai ales pe strada Constantin Brâncuşi. Pe lângă faptul că sunt foarte multe maşini şi se creează tot timpul ambuteiaje, e şi plină de gropi. Aici ai cele mai mari şanse să îţi distrugi telescoapele de la maşină“, spune Gheorghe Flănete (47 de ani), un craioven de profesie şofer. Recent, edilii s-au gândit să investească în străzile cu pricine, însă doar două dintre ele au fost propuse pentru reabilitare. Este vorba de străzile Constantin Brâncuşi şi Brazda lui Novac. Cele două artere sunt subiectul a doua proiecte de horărâre ce urmează să fie supuse votului în şedinţa de joi a Consiliului Local. Documentaţia de avizare a lucrărilor arată că artera are nevoie de o investiţie de 1,4 milioane de lei.
„Conform expertizei tehnice, pe tronsonul I, Strada Constantin Brâncuşi se afla în stare de degradare prezentând fisuri, crăpături, faianţări, dar şi gropi, burduşiri si tasări locale“, se arată în raportul ce însoţeşte proiectul de hotărâre.
Străzi uitate de izbelişte
După ce consilierii vor aloca suma respectivă, proiectul va fi scos la licitaţie. Apoi va fi desemnată o firmă câştigătoare, procedură care poate dura câteva luni, însă şoferii vor trebui să mai aştepte alte trei luni, atât cât durează realizare investiţiei, conform proiectului tehnic. În cele din urmă, este posibil ca inaugurarea pasajul suprateren, eveniment programat pentru mai 2012 şi care ar rezolva probleme rutelor ocolitoare, să se întâmple înainte ca municipalitate să termine de modernizat artera cu pricina. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi ân cazul străzii Brazda lui Novac.
Artera folosită de des de craiovenii care locuiesc în cartierul cu acelaşi nume are nevoie de 11,5 milioane de lei, durata de execuţie fiind mai mare, respectiv şase luni. „Străzile acestea trebuiau modernizate mai devreme. Păi acum se apucă? Când vin ploile şi nu o să poată să asfalteze“, este de părere Andrei Frăsineanun (28 de ani), de profesie economist.