Poliţistul turmentat care a accidentat mortal o femeie, dus la audieri
0Poliţistul doljean care a omorât pe data de 30 martie o femeie cu maşina în plină stradă şi apoi a fugit, a fost dus astăzi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti pentru a fi audiat.
Poliţistul a fost ridicat în urmă cu câteva ore de la locuinţa sa din Calafat şi a fost dus la audieri, la Bucureşti, dosarul fiind preluat de procurorii din capitală. Ajutorul şefului de post din comuna Piscu Vechi este cercetat de pentru omor din culpă. Iniţial, dosarul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
„Pe numele poliţistului s-a emis mandat de aducere iar în acest moment se află în drum spre Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti. Acesta a fost ridicat de către poliţiştii de la Investigaţii Criminale“, a declarat Amelia Căprărin, purtător de cuvânt IPJ Dolj.
Victima poliţistului
Bărbatul mergea cu viteză pe data de 30 martie şi a lovit în plin o femeie de 51 de ani din comuna Poiana Mare, după care a fugit de la faţa locului. Femeia a fost proiectată în aer şi aruncată la 50 de metri pe şosea. Imediat cum a observat că îi lipseşte plăcuţa de înmatriculare de la maşină s-a întors la faţa locului. Când a văzut mulţimea adunată, poliţistul a fugit din nou.
La câteva ore după accident, poliţistul s-a predat la Calafat. După recoltarea probelor biologice s-a stabilit că şoferul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.