„Craiova într-o zi“, pentru elevii de la ţară
0Tinerii care învaţă bine, din comuna Ghidici, iau joi la pas Bănia şi vizitează primăria, parcurile, muzeele Olteniei şi Sportului, sediul Radioului Oltenia.
Elevii servesc prânzul în oraş, iar seara, de la ora 18.00 până la 21.00, participă la streetball, joacă tenis, şah sau urmează cursuri de dans. Acţiunea face parte din proiectul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Dolj, „Craiova într-o zi“, realizat în parteneriat cu instituţiile care îi primesc pe elevi.
„Timp de o zi, copii şi tineri din mediul rural care au rezultate bune la şcoală sau cu aptitudini artistice au posibilitatea să parcurgă un itinerariu cultural la care altfel au mai greu acces“ a precizat Diana Neamţu, consilier tineret în cadrul DJST Dolj.
Programul zile începe la ora 9.30 şi se încheie la ora 21.00:
9.30 –10.00 Vizită Muzeul Sportului
10.10-10.30 – Vizită Radio Oltenia Craiova
10.30-12.00 – Vizită Muzeul Olteniei – Casa Băniei
12.00-13.00- Vizită Primăria Muncipiului Craiova
13.30-15.00 – Prânz
15.00-16.30 – Parcul Romanescu
16.30-18.00 – Parcul Tineretului
18.00-21.00 – Ziua mişcării: streetball, tenis, şah, cursuri de dans
Startul proiectului „Craiova într-o zi“ l-au dat săptămâna trecută fetele din Ansamblul „Crăiţele“, de la Maglavit – Dolj.