Craiova: Primarul din Giurgiţa a fost suspendat din funcţie/ Edilul a fost arestat pentru delapidare şi evaziune fiscală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Dolj a respins ieri cererea de eliberare sub control judiciar a edilului Valentin Mitrică, din comuna doljeană Giurgiţa. Astăzi primarul a fost şi suspendat din funcţie. 

Primarul şi fostul contabil au fost arestaţi la 15 iunie şi sunt acuzaţi de delapidare şi evaziune fiscală, abuz în serviciu şi fals intelectual. Cei doi au reuşit să facă bani frumoşi în urma activităţilor ilicite pe care le-au desfăşurat. Este vorba de aproximativ 13 miliarde de lei vechi. De la sediul primăriei au fost ridicaţi mai mulţi saci cu documente, majoritatea  contracte de achiziţii publice încheiate sau derulate în perioada 2007 - 2010.

Prefectul de  Dolj, Nicolae Giugea a declarat că ordinul de suspendare al primarului a ajuns la  instituţia pe care o conduce. 

Edilul a alocat 90.000 de lei pentru amenajarea unui grup sanitar din scândură, care a fost ridicat în curtea unei grădiniţe. Pe două porţi de fotbal ruginite, Mitrică a mai scos  20.000 de lei din buget.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite