Craiova: Comasarea spitalelor, faza pe propuneri
0Managerii spitalelor din judeţ s-au întâlnit astăzi cu prefectul de Dolj şi reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică pentru a formula propuneri în legătură cu posibila comasare a unor spitale doljene.
După ce, dis de dimineaţă, directorii au făcut cale întoarsă de la DSP, acolo unde fuseseră convocaţi la o întâlnire, aceştia au venit la şedinţa cu prefectul Eugen Georgescu cu „cuţitele ascuţite”. La discuţie nu a avut acces şi presa, motiv pentru care concluziile întâlnirii au fost formulate la final de către prefect.
Acesta a declarat că directorii au venit la şedinţă „înarmaţi” cu zvonul că se urmăreşte desfiinţarea unor spitale şi că, deşi iniţial toţi managerii au spus că unităţile pe care le conduc nu duc lipsă de nimic, a constatat că în spitalele doljene nu curge lapte şi miere. „Mi-au spus că au resurse şi materiale bune, că au organizate linii de gardă, că gradul de ocupare al paturilor e unul foarte bun. Ce să mai vorbim, ne-am dat seama că au în subordine spitale extraordinare”,a spus, ironic, prefectul Georgescu.
Directorul spitalului din Calafat, dispus la comasare
Că lucrurile nu stau aşa a ieşit la iveală pe parcursul discuţiei. Printre chestiunile dezbătute s-a numărat problema Spitalului Judeţean de Urgenţă care mai are nevoie de specializările cardiologie şi pneumologie pentru a deveni spital de categoria I, de înaltă calificare. Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna ar putea deveni spital de Ftiziologie (TBC) sau secţie în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş din Craiova.
O altă variantă propusă este aceea ca Spitalul Victor Babeş să fie inclus în Spitalul Judeţean pentru ca acesta din urmă să beneficieze de secţie de pneumologie. Miza acestei comasări o reprezintă, de fapt, acreditarea spitalelor, care trebuie obţinută până în iunie. Spitalele trebuie să respecte reguli stricte, precum norma de şapte metri pătraţi pentru fiecare pat. Toate propunerile vor fi aşternute pe hârtie şi transmise ministrului Sănătăţii, potrivit prefectului Eugen Georgescu.
Au fost însă şi manageri care au recunoscut lipsurile şi au fost de acord ca spitalul pe care îl conduc să fie comasat. „Avem 24 de medici lipsă pe cardiologie, radiologie...Trebuie să acceptăm că nu putem face performanţă dacă dispersăm resursele umane. Degeaba am eu chirurgie dacă nu am anestezişti. Ar trebui să avem un singur spital unde sunt amândouă specializările, aş fi dispus să merg la Băileşti pentru asta”,a spus Stelian Voinea, directorul Spitalului Municipal Calafat.
Prefectul nu vrea să vadă halate albe pe Severinului
Şi autorităţile din Craiova s-au arătat dispuse să accepte variante noi de organizare în cadrul spitalelor aflate în administrarea primăriei, susţine prefectul de Dolj. Problema spinoasă care trebuie rezolvată la Filantropia, spre exemplu, este aceea că unitatea nu are un sediu integrat iar bolnavii sunt nevoiţi să traverseze Calea Severinului pentru a-şi face analize sau pentru a ajunge la consult. "Nu mai vreau să văd oameni îmbrăcaţi în halate traversând Severinului!",a spus Georgescu. Pentru a obţine acreditare, spitalul municipal mai are nevoie de specializări precum medicina muncii sau endocrinologie.