Un bărbat din Bucureşti a venit în Craiova să facă afaceri ilegale. Este acuzat de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri
0Ioan Burilă, în vîrstă de 65 de ani, din Bucureşti, a fost reţinut de poliţiştii şi este acuzat de săvîrşirea infracţiunii infracţiunilor de evaziune fiscală şi fals în declaraţii.
Bărbatul a minţit atunci când a preluat acţiunile unie societăţi, iar la notar a dat o declaraţie pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, deşi anterior fusese condamnat „ După preluarea părţilor sociale acesta a declarat în mod fictiv sediul social la o adresă din Craiova având drept scop sustragerea de la eventualele verificări ale organelor fiscale“, a spus Amelia Căprărin, purtătorul de cuînt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.
În calitate de administrator al unei societăţi din Craiova în luna august a anului 2009 aprovizionat de la o altă societate din Arad, aflată în insolvenţă, cantitatea de 146.554 litri motorină pe care a comercializat-o fără a evidenţia în actele contabile totalul veniturile realizate.
Ion Burilă va fi prezentat la Tribunalul Dolj cu propunerea de arestare preventivă. Este acuzat de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri.