Vinuri bune anul are. Bilanţul recoltei de struguri din Dobrogea: ce etichetă trebuie să căutăm în 2018
0Podgorenii din Dobrogea consideră anul 2017 net superior lui 2016 la recolta de struguri. Ei fac o recomandare de consum şi arată că anul înscris pe eticheta unei sticle de vin va fi o garanţie.
Românii vor bea vin foarte bun din recolta 2017, dau asigurări viticultorii din Dobrogea. Graţie vremii temperate faţă de capriciosul 2016, strugurii s-au copt cu bob întreg, nebătuţi de ploaie, nescuturaţi de vânt.
„Eram în vie cu unul dintre consultanţii noştri, Umberto Marchiori, şi gustam strugurii înainte de cules. Când a spus: <Mamma mia, que annata>, mi-a fost clar că 2017 este un an de excepţie. Am avut parte de ploi în cantitatea potrivită, la momentul oportun. Strugurii sunt caracterizaţi de echilibru între aciditate, arome, mineralitate. Am reuşit să culegem fiecare soi în ziua potrivită astfel încât conţinutul de zahăr să ne furnizeze nivelul de alcool dorit“, spune Zoe Ghiuri, proprietara Cramei Rasova.
Via tânără este aşezată pe malul Dunării, lângă podul Anghel Saligny, la intrarea în judeţul Constanţa, în faimosul areal Murfatlar. Crama are oenolog italian şi lucrează cu o firmă de consultanţă din Italia, cu specialişti pe toate etapele de vinificaţie - din vie până la paharul de vin. Pentru vara lui 2018, crama Rasova, făcută din fonduri europene, va avea Sauvignon Blanc, Pinot Gris, Chardonnay, Rose din Pinot Noir cu Fetească Neagră. Spre sfârşitul anului vor fi gata vinurile baricate albe şi roşii.
Pregătirea recoltei de toamnă a început din iarnă, când temperaturile au scăzut sub limita îngheţului şi podgorenii au făcut focuri între rânduri pentru a ţine aerul rece departe de sol. Ca să culeagă strugurii la timp, proprietarii au adus oameni tocmai din Botoşani, pricepuţi şi dornici de munca manuală care implică grijă pentru ciorchine. Ei sunt plătiţi cu 14 bani la kilogramul cules, iar în 8 ore de lucru pot culege şi o tonă. Un an bun este considerat când se recoltează o cantitate de struguri de 10-14 tone la hectar.
„Puteam rezolva culesul cu utilaje, dar ar fi afectat gustul vinului, strugurele oxidează. Iar vinul nu trebuie să fie agresiv, vinul este amantul femeilor, chiar aşa am scris pe spatele unei etichete de merlot“, afirmă Gheorghe Albu, proprietarul Cramei Viişoara de lângă Murfatlar.
Vinul a stat din fiert, tulburelul a fost deja gustat, iar viticultorii consideră că producţia 2017 este net superioară celei din 2016 - şi calitativ, şi cantitativ. „Vinul trebuie consumat de la an la an, ca să te bucuri de tot ce-l înnobilează: gustul, mirosul, vitamine, substanţe minerale. Un pahar de vin pe zi este aliment, are proprietăţi terapeutice. Dacă bei mai mult de un pahar, atunci e băutură. Oricum, cine e mahmur după ce bea vin de Viişoara primeşte banii înapoi“, promite Albu.
Domeniul Vlădoi din Siminoc (foto sus) s-a specializat pe vinul roze, care este cel mai căutat pe litoral, vara. Roze-ul este obţinut din struguri roşii culeşi dimineaţa (nu din cupaj alb cu roşu), iar vinul este tras după câteva ore de lăsat în contact cu pieliţa. Mica afacere de familie este condusă de tată şi fiică. „Anul a fost foarte bun pentru vie. Dacă strugurele este tratat corect, vinul va fi de calitate“, arată Anca Maria Vlădoi. Ploaia torenţială a iertat Siminocul situat lângă Medgidia, iar podgoria a fost irigată prin picurare.
Crama-boutique Alira (domeniul Aliman-Rasova) mizează pe vinurile de serie limitată şi recomandă consumul de vin proaspăt. „Vinul roşu care este lăsat să se învechească este preparat în baric, un butoi din lemn de stejar care-i îmbunătăţeşte calităţile. Vinul îşi ia taninurile din interacţiunea dintre struguri şi lemn, de aceea vinurile vechi foarte bune sunt cele roşii puse la baric. Vinurile se consumă proaspete, cele vechi sunt dulci, zahărul fiind foarte bun conservant“, arată somelierul Sevghin Menan de la Alira.
În Dobrogea, podgoriile sunt deţinute de investitori autohtoni sau străini care au găsit aici condiţii de climă şi sol comparabile cu cele din Franţa sau Italia.
Podgoria de la Rasova Sursa Crama Rasova
Pe aceeaşi temă:
Vinul din Vrancea, delicios, dar mai puţin. De ce se plâng viticultorii