Tânără şantajată de fostul concubin cu publicarea pe internet a unei înregistrări compromiţătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minora de 14 ani a fost şantajată cu un film în care apare în ipostaze sexuale

Tânăra a cerut ajutorul Poliţiei, care au pus la cale flagrantul. Cel care o ameninţa era chiar fostul concubin, care i-a cerut 8.000 euro ca „să n-o facă de râs“ pe internet.

Plângerea a fost făcută la Poliţie, în ziua de 26 septembrie, de o tânără în vârstă de 29 de ani, din oraşul Techirghiol.

Ea a reclamat faptul că fostul ei concubin, tot din Techirghiol, a ameninţat-o cu publicarea pe internet a unei înregistrări video compromiţătoare.

Anchetatorii au realizat un flagrant, în zona Gării C.F.R. din Constanţa, unde bărbatul a fost prins şi reţinut.

A.F.-A., în vârstă de 33 de ani, a fost introdus în arestul I.P.J. Constanţa.

Vineri, 29 septembrie, el urmează a fi prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

El este cercetat pentru comiterea unor infracţiuni de şantaj şi violare a vieţii private.

Cei care investighează cazul sunt poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale al I.P.J. Constanţa, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. 

Pe aceeaşi temă: 

Preşedintele Universităţii particulare „Andrei Şaguna“ din Constanţa, Aurel Papari, reţinut pentru şantaj

EXCLUSIV / Mama şantajistului-porno: „Singura mea vină este că n-am ştiut să-i spun NU“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite