Florentin Cinatti, fostul şef al Vămii Constanţa, a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florentin Cinatti Foto Arhivă personală
Florentin Cinatti Foto Arhivă personală

Specialist cu state vechi în domeniul financiar, Florentin Cinatti a murit la vârsta de 61 ani. El a fost şef al Direcţiei Judeţene Vamale Constanţa, apoi a făcut parte din conducerea de la Administraţia Zonei Libere Agigea, iar în ultimii ani a activat la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa.

Florentin Cinatti s-a stins din viaţă în ziua de 14 august, după o suferinţă îndelungată. El era bolnav de cancer la prostată şi avusese intervenţii chirurgicale inclusiv la inimă.

Cinatti a studiat la Liceul Ovidius din Constanţa, apoi a urmat Academia de Studii Economice din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1976. A obţinut diploma de Master în Transport Naval la Academia Navală Mircea cel Bătrân din Constanţa (2001).

După anii de directorat (1996-2001) de la Vama Constanţa, a fost numit director comercial la Administraţia Zonei Libere Agigea (2001-2004).

Florentin Cinatti a rămas în cadrul administraţiei portuare, iar în 2007 a devenit şef al departamentului Marketing de la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa. În ultimul timp intrase în concediu medical, starea sănătăţii sale deteriorându-se grav.

La Capul Bunei Speranţe Foto Arhivă personală

Florentin Cinatti - fostul şef de la Vama Constanţa şi director de Marketing de la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa Foto Arhivă personală

Vă mai recomandăm

Efectul Ucraina. Aflux în turismul de croazieră: numărul pasagerilor a crescut cu 20% în acest an

Marinari străini din Portul Constanţa, repatriaţi după 10 luni de neplată a salariilor

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite