Cum a vrut mareşalul Ion Antonescu să importe cămile în România. Animalele de povară au trăit în Dobrogea otomană
0
Dispărute din Dobrogea, cămilele revin în România în 1944, iar mareşalul Ion Antonescu a dat ordin să fie înmulţite masiv pe teritoriul naţional
De-a lungul secolelor, în Dobrogea otomană au fost folosite cămile atât pentru transportul mărfurilor, cât şi la muncile câmpului. După ce provincia s-a alipit României, după Războiul de Independenţă, animalele de povară au dispărut treptat, ultima consemnare a unei crescătorii de cămile datând din 1934, conform unui studiu realizat de istoricul Florian Bichir.
Este vorba de Duranlar, situată la 17 kilometri de oraşul Cavarna. Ferma de la Duranlar era a lui Zaharia Holevici, fost căpitan în armata română, decorat în Primul Război Mondial în lupta de la Mărăşeşti. Iniţial, acesta avusese aproape 30 de animale pe care le folosea în agricultură, dar de-a lungul anilor, majoritatea au murit, în 1934 el având doar 5, un mascul, un pui de sex masculin şi 3 femele. Erau cămile bactriene, cu două cocoaşe, care se adaptaseră destul de bine în Dobrogea.
Un funcţionar guvernamental venit să cerceteze ferma lui Holevici scria: „Pasc liniştite şi cu vădită plăcere scaeţii câmpului, fiind păzite de un turculeţ cu fes, ascuns după nişte mărăcini. În acest peisaj de stepă, presărat cu scaeţi, văzând aceste animale liniştite şi indiferente, impresia că te afli în Asia este din ce în ce mai puternică“.
Profesorul R.I Călinescu, care a cutreierat Dobrogea la începutul secolului al XX-lea, ne-a lăsat o inedită descriere a cămilelor cu două cocoaşe care au existat pe aceste ţinuturi. În reportajul „Cămilele dela Duranlar“, apărut în publicaţia “Analele Dobrogei”, din anul 1934, R.I. Călinescu descrie cum a descoperit animalele mari, de povară, o apariţie inedită pe tărâmul dobrogean. „După ce ieşim dintre zidurile cenuşii şi scunde ale Cavarnei şi apucăm spre apus, câmpul se-ntinde neted, cât vedem cu ochii, fiind acoperit de vegetaţie sărăcăcioasă, arsă de soare, formată mai ales din scaeţi. Cam după două ceasuri de drum cu trăsura de la Cavarna, apare în fine Duranlar, un sătuleţ atât atât de mic şi tot atât de umilit, ascuns, din cauza vântului, într-o vâlcea largă, arsă de soare“, scrie autorul.
Cămilele erau foarte scumpe la acea vreme, în jur de 40.000 de lei fiecare, astfel că foarte puţini îşi permiteau la începutul secolului XX să achiziţioneze astfel de animale. Se împerecheau între ele, exemplare din aceeaşi familie iar cosangvinitatea a condus la apariţia unor boli de sânge, care le-au condamnat în cele din urmă la dispariţie.
Fermierul Holevici povestea că într-o iarnă grea a constatat că cele cinci cămile îi dispăruseră din şopron. Le-a căutat disperat câteva zile, fără să le dea de urmă. Într-o zi, mergând pe câmp, la câţiva kilometri de fermă a observat o movilă ciudată de zăpadă pe câmp, din care ieşeau aburi. A mers acolo, a dat zăpada la o parte şi a găsit cămilele strînse unele în altele cu puiul ascuns la căldura lânii de sub gât. Erau tefere şi ar mai fi putut rezista aşa încă mai multe zile. Din păcate, boala sângelui le-a fost fatală şi acestor cinci cămile. După moartea lor, Holevici nu a mai cumpărat altele şi a folosit la muncile câmpului doar vite. Erau ultimele cămile din România.
Creşterea cămilelor la Staţiunea Dulbanu Creţu, judeţul Buzău
Istoricul Florian Bichir a descoperit în arhive şi în literatura de specialitate că ostaşii ţăranii români înhămaseră la care cămile în loc de boi sau cai. Despre acest fenomen a vorbit şi prof.univ.dr. Ion Giucă. „Secătuirea ţării de resurse materiale a impus căutarea unor soluţii pentru îmbunătăţirea situaţiei, în condiţiile diminuării drastice a numărului de animale de tracţiune, cât şi a celor care asigurau necesarul de lapte, lână, piei şi carne. Câteva documente identificate în fondurile arhivistice confirmă aprecierea de mai sus, una dintre soluţiile propuse şi acceptate fiind creşterea pe teritoriul României a cămilelor“. Ideea a apărut ca urmare a faptului că în cursul anului 1943 „în urma operaţiunilor de pe frontul de Est unele unităţii au adus în ţară asemenea animale”, cele mai multe fiind trimise de către Divizia 4 Munte şi Divizia 24 Infanterie care luptaseră în zona Kuban, unde această categorie de animale se găsea în număr mare.
De altfel, profesorul Giucă a publicat un extrem de interesant şi important studiu intitulat “Creşterea cămilelor în România: În arealul Kubanului şi în Stepa Calmucă creştea la acea dată cămila cu două cocoaşe – Camelus bactrianus - care satisfăcea în mare măsură nevoile de viaţă şi trai ale populaţiei din acele spaţii geografice.
Inedita prezenţă a acestor animale pe teritoriul României a determinat Secţia IV din cadrul Marelui Stat Major, condusă de către colonelul C. Nestorescu, ca la data de 4 ianuarie 1944, să înainteze Preşedinţiei Consiliului de Miniştri – Cabinetul Militar, un raport din care rezultă avantajele creşterii acestei categorii de animale. Tot profesorul Ion Giurcă a descoperit că la data întocmirii raportului către conducătorul statului, în urma luării legăturii cu Institutul Naţional Zootehnic, condus de către profesorul universitar G.K. Constantinescu, profesor de zootehnie la Facultatea de Medicină Veterinară, se formase deja un nucleu de creşterea cămilelor la Staţiunea Dulbanu Creţu, judeţul Buzău.
În conformitate cu regulile de lucru din cadrul Cabinetului Militar al Conducătorului Statului, colonelul Radu Davidescu a întocmit, la 10 ianuarie 1944, o notă în care, în sinteză, prezenta Mareşalului Ion Antonescu cele solicitate de către Marele Stat Major: „Marele Stat Major raportează Domnului Mareşal următoarele: Statul Sovietic a dat în ultimul timp o mare importanţă creşterii cămilelor, astfel în 1935 existau în Rusia 2.655.000 bucăţi şi cu tendinţa ca numărul lor să se înmulţească. Cu studiul creşterii lor se ocupă Institutul pentru Creşterea Cailor din Moscova“.
Motivele pentru care s-a dat importanţă creşterii cămilelor sunt următoarele: se pot hrăni cu plante care nu sunt mâncate cu plăcere sau deloc de celelalte animale; se mulţumesc cu apă sărată şi pot răbda de sete câteva zile; în stepa secetoasă unde nu se aclimatizează uşor caii europeni grei, cămila apare ca un animal puternic pentru tracţiune; prin cantitatea laptelui (8-10-15 litri lapte cu 3-4% grăsime) întrec taurinele din Calmucia şi Chirchizia; suportă ierni aspre, dacă nu este viscol, putând sta afară numai cu condiţia să aibă aşternut; trăiesc 34-40 ani şi pot să muncească 25-30 ani, iar carnea şi grăsimea lor sunt comestibile.
În urma operaţiunilor de pe frontul de Est, unele unităţi au adus în ţară asemenea animale, care au fost cedate Institutului Naţional Zootehnic care, dispunând de 6 exemplare, a format un nucleu de creştere a cămilelor la Staţiunea Dulbanu-Creţu, din judeţul Buzău.
În ultimul timp, au mai fost aduse în interior de către Divizia 4 Munte şi 24-a Infanterie un număr de 22 bucăţi (2 masculi, 17 cămile adulte, 3 tineret de 1-2 ani). Faţă de această situaţie, Institutul Naţional Zootehnic a propus ca aceste exemplare să fie cedate lui, pentru a se forma la Ferma Dulbanu-Creţu un nucleu de creştere, cunoscând că există regiuni întinse din ţară, unde această specie s-ar putea preta la exploatare. În cadrul acestui proiect, profesorul de zootehnie G.K. Constantinescu a solicitat să i se pună la dispoziţie două perechi cămile (1 mascul şi 3 femele) în dorinţa de a face cercetări asupra adaptării acestor animale la muncile agricole, asupra puterii lor de tracţiune, vitezei, alimentaţiei, vieţii sexuale etc., la ferma experimentală din comuna Peştera, judeţul Constanţa.
Ion Antonescu: „Aprob să se treacă imediat la execuţie în bune condiţiuni”
Rezoluţia descoperită de prof. Ion Giucă este excepţională. Pe nota primită, mareşalul Ion Antonescu a pus o rezoluţie scurtă şi fermă: „Aprob să se treacă imediat la execuţie în bune condiţiuni”. Faţă de decizia Conducătorului Statului, la 13 ianuarie 1944 colonelul Radu Davidescu a transmis Ministerului Agriculturii şi Domeniilor următoarele: „Marele Stat Major, cu nr. 675158 din 4 ianuarie 1944 a raportat Domnului Mareşal că unele M.U. au adus din Rusia un număr de cămile, care urmează a fi îngrijite şi crescute în ţară. O parte din aceste animale au fost cedate Institutului Naţional Zootehnic, care a format un nucleu de creştere de şase exemplare la Staţiunea Dulbanu-Creţu, judeţul Buzău. O altă parte mai mare (22 bucăţi) au fost aduse ulterior în ţară şi se găsesc la unităţile militare. Cerându-se indicaţiuni, Institutul Naţional Zootehnic a propus ca aceste exemplare să fie cedate acestui institut, pentru a se forma la Ferma Dulbanu-Creţu un nucleu de creştere, cunoscând că există regiuni întinse în ţară, unde această specie s-ar putea preta în mod economic la exploatare. În cadrul aceloraşi preocupări Domnul Profesor G.K. Constantinescu, profesor de zootehnie la Facultatea de Medicină Veterinară şi Directorul Institutului Naţional Zootehnic, a solicitat să i se pună la dispoziţie două perechi de cămile (1 mascul şi 3 femele), în dorinţa de a face cercetări şi observaţiuni directe, asupra puterii lor de tracţiune, vitezei, alimentaţiei, vieţii sexuale, etc. la ferma experimentală a domniei sale din comuna Peştera, jud. Constanţa“.
Din păcate, anul 1944 nu a fost foarte favorabil Armatei Române, iar ideea a rămas în fază de proiect.
Vă mai recomandăm:
Dobrogea, cel mai frumos pământ al României - botezată după un slav
Se încarcă comentariile...
