Constanța: Sală de curs pentru studiul Chinei, la Universitatea Ovidius

Constanța: Sală de curs pentru studiul Chinei, la Universitatea Ovidius

Amfitrionul evenimentului a fost Victor Ciupină, rectorul Universităţii Ovidius

Universitatea Ovidius va avea de astăzi o incintă dedicată familiarizării cu cultura, limba și civilizația chineză. Sala va purta numele celebrului filozof chinez Confucius și a fost amenajată cu sprijinul institutului cu același nume de la Sibiu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Institutul Confucius este o organizație non-profit de învățământ având misiunea de a promova cultura Chinei și prietenia între popoarele roman și chinez. Primul din țară a fost înfiiințat la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, care și-a deschis o sală de curs la Deva și astăzi la Constanța. Aceasta va funcționa la sediul de pe Bulevardul Mamaia nr. 124.

 
Iolanda Ţighiliu, Zhao Min, Liu Zengwen, Victor Ciupină şi Romulus Ioan Budura (de la stânga la dreapta)

Inaugurarea a fost făcută în prezenţa mai multor personalităţi române şi chineze: Liu Zengwen – ambasador al Republicii Populare Chineze în România, Zhao Min – prorector al Universităţii de limbă şi cultură chineză din Beijing – China, Song Shaofeng – director al Institutului Confucius din cadrul Universităţii Lucian Blaga, Sibiu, Romulus Ioan Budura – fost ambasador al României în Republica Populară Chineză, Rodica Ofelia Miclea -  prorector al Universităţii Lucian Blaga şi Iolanda Ţighiliu – director al clasei Confucius din Constanța.

Amfitrionul evenimentului a fost Victor Ciupină, rectorul Universităţii Ovidius. „Deşi suntem două popoare care au culturi diferite, avem afinităţi unii pentru alţii. Le mulţumesc stimaţilor mei invitaţi pentru prezenţă, iar deschiderea sălii Confucius este o dovadă clară a faptului că suntem legaţi de China“, a declarat Victor Ciupină.

Ambasadorul Liu Zengwen: „Învăţarea chinezei a devenit o nevoie“

Ambasadorul Republicii Chineze în România şi-a manifestat bucuria vizibil emoţionat. „Această clasă va contribui la cunoaşterea reciprocă dintre cele două popoare. Sunt foarte fericit că mă aflu aici“, a spus zâmbind Liu Zengwen, care consideră că învăţarea limbii chineze a devenit o nevoie din ce în ce mai strigentă în rândul românilor.

Romulus Ioan Budura, ambasador al României în Republica Populară Chineză în perioada anilor 1990 – 1995, este de părere că asemănările dintre cele două popoare sunt evidente. „Expresia «Omul sfinţeşte locul» există şi în China, iar acest fapt este o dovadă a faptului că avem o relaţie deosebită cu prietenii noştri chinezi“, a spus diplomatul.

De aceeaşi părere este şi Song Shaofeng, directorul Institutului Confucius din cadrul Universităţii Lucian Blaga din Sibiu. „Limba chinezeă este o limbă grea, la fel ca limba română. Trebuie să ne învăţăm reciproc“, opinează Song Shaofeng.

Ambasadorul Liw Zengwen a înmânat darul simbolic rectorului Ciupină

La sfârşitul evenimentului, în semn de recunoştinţă, Liw Zengwen a înmânat rectorului Ciupină un vas ce reprezintă un simbol al temeliei solide, care în cultura chineză este cunoscut sub numele de „Ting“.



citeste totul despre: