Constanţa: Oseminte umane descoperite în pădurea de la Vadu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa: Oseminte umane descoperite în pădurea de la Vadu
Constanţa: Oseminte umane descoperite în pădurea de la Vadu

Mai multe fragmente de oase umane au fost scoase la suprafaţă de ploaie pe un drum secundar din pădurea de la Vadu. Rămăşiţele au fost descoperite întâmplător de un tânăr care plecase să exploreze împrejurimile localităţii.

Poliţiştii din localitatea Corbu şi specialiştii Muzeului de Istorie şi Arheologie din Constanţa au fost sesizaţi de un tânăr că, în timp ce se plimba prin pădure, a descoperit mai multe oase şi bucăţi de craniu care par a fi umane. Adrian Matei, student la Arte Plastice, le-a spus anchetatorilor că a găsit oasele din întâmplare după ce atenţia i-a fost atrasă de o bucată dintr-un craniu care ieşea din noroi. Din verificările efectuate la faţa locului oamenii legii au constatat că oasele au cel puţin câteva sute de ani astfel cercetările au fost preluate de arheologi.

„Un cimitir al necredincioşilor“

„Oasele au apărut pe drumul de pământ al pădurii de la marginea localităţii Vadu ca urmare a eroziunii ploilor. Din verificările pe care le-am făcut la locul sitului am ajuns la concluzia că mormitele fac parte din necropola existentă aici între secolele XVIII şi XIX. Zona a fost intens exploarată arheologic între anii 1960 şi 1990. Aici este un sit arheologic cu mai multe nivele de locuire. Aproape de Vadu a fost descoperită o aşezare romană, o cetate şi un cimitir otoman, şi acest sit, un cimitir al necredincioşilor, aşa cum erau numiţi de otomani ortodocşi. Oasele scoase la suprafaţă nu reprezintă un interes semnificativ, motiv pentru care nici nu s-a intervenit în zonă“, a declarat Gabriel Custurea, director interimar al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie. Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa.

Aşezări străvechi

Cele mai lucrări în această zonă au fost făcute de arheologii Adrian Rădulescu şi Ion Bitoleanu. În rapoartele întocmite arheologii susţineau că cel mai probabil aria din apropierea localităţii Vadu a fost locuită din paleoliticul superior. Mai mult, săpăturile arheologice au scos la lumină vase geto-dacice, oale, castroane decorate cu brâu alveolat, produse de ceramică aparţinând culturii elenistice şi romane, gropi de bordee.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite