Constanta: Ananie Gagniuc cultivă umorul în plantaţia râsului

Scrie satiră şi umor pentru că oamenilor le stă bine când sunt veseli. Este un mucalit incurabil poate şi pentru că, la naştere, înaintea primului scâncet, a râs. Gagu, cum îl ştiu cei mai mulţi, are peste 4.000 de articole în presa locală şi naţională, a publicat zece cărţi şi a scris pentru repertoriul teatrelor de revistă din ţară.

Spune că are un umor nativ, cultivat şi crescut de mic în… „viitorul sat Ananie Gagniuc“ din judeţul Suceava. Şi-apoi „tata era un hâtru, iar mama spirituală, mă mai cheamă şi Gagniuc, care inevitabil te duce cu gândul la gaguri… aşa că reţeta formaţiei mele era completată încă înainte de a mă naşte. Eu nu am făcut decât să-mi iau de braţ (con)soarta“, povesteşte el.

Scrie râzând de când se ştie, încă din ciclul primar luându-şi la ţintă colegii de clasă. Poezia „Pata de cerneală“, inspirată de colegul său Radu, un „dalmaţian“ albastru, aducându-i primul premiu. A fost sub arme aproape 30 de ani, dar milităria nu l-a împiedicat să fie un haios şi să scoată oricând din caschetă, de sub reverul vestonului sau din buzunarul pantalonilor cu vipuşcă o vorbă de duh, o glumă în mărime naturală sau câte-un banc care să crape de râs plafonul atâtor întâlniri scorţoase.

Şi acum este un tonomat de satiră şi umor în faţa căruia, ascultându-i vorba dulce moldovenească râzi neştiind dacă este o caricatură în 3D sau chiar… originalul. Gagu, cum îl ştiu cei mai mulţi, are peste 4.000 de articole în presa locală şi naţională, a publicat zece cărţi şi a scris pentru repertoriul teatrelor de revistă din ţară.

Refuză să fie un om serios, aşa că râde

După Revoluţie s-a dovedit a fi de-o efervescenţă creatoare care l-a făcut un autentic generator de bună dispoziţie a cărui autonomie i-a pus pe gânduri şi pe savanţii japonezi. A ajuns la performanţa de a i se juca două premiere în acelaşi timp, în două oraşe diferite, la Bucureşti şi Ploieşti, de a lansa simultan trei cărţi de literatură împănată cu umor, dar şi la aceea de a-şi căuta sora, care abia născuse, prin cinci maternităţi din Capitală după ce se interesase de ea, declarându-i numele de fată…

„Am observat că dacă marjez pe autoironie asta prinde la public, eşti mai hazos şi râsul este garantat. Aşa că m-am «făcut» un afemeiat, beţiv, gras, avar, victimă a unor numeroase situaţii de conjunctură, care au adus zâmbete sau chiar buchete de hohote de râs“, spune Gagu.

Are mâncărimi umoristice şi în permanenţă refuză să fie un om serios. Nu se consideră „Bărbatul fatal de pe litoral“, deşi a dat „Umor în rafale“ de „A-nnebunit lumea“ şi era „Mai mare râsul“ şi chiar şi acum, după aproape doi ani petrecuţi prin spitale, este cu umorul pe plus şi crede că totul nu a fost decât o documentare la faţa locului pentru un nou scheci din lumea medicală.

Altfel, spune el, din „puşca şi cureaua lată nu a mai rămas decât… duşca şi s-o facem lată!“ (eventual, şi terapia alopată). Ăsta-i GAGU!

Citiţi mai multe în Adevărul de seară de astăzi