Constanţa: Grevă de avertisment la aeroport

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu mai operează două curse pentru Timişoara şi Pisa, media săptămânală de călători fiind de aproximativ 600 de pasageri.

Liderul de sindicat Emanoil Roiu se află astăzi la Ministerul Transporturilor, unde va discuta despre salariile celor aproape 300 de angajaţi ai Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu.

„Vrem să obţinem în scris rezolvarea problemei“, a spus liderul de sindicat. El a precizat că în funcţie de rezultat, în această după-amiază se va lua decizia finală cu privire la greva de avertisment de mâine.

Protestul este programat între orele 9.00 şi 11.00, intervalul orar de foc al aeroportului.

La ora 9.40 aterizează cursa companiei Ryanair de la Pisa cu 187 de pasageri la bord, iar la ora 10.05, un avion al aceleiaşi companii decolează spre Pisa cu 182 de pasageri.

Greva de avertisment ar putea întârzia formalităţile de intrare şi ieşire din ţară a călătorilor. Cursa de Pisa este folosită cu precădere de românii care lucrează în străinătate, deoarece aeroportul italian este un punct nodal de transport al Europei.

„Se vor trimite informări către companiile aeriene dacă se va întrerupe lucrul pe aeroport“, a declarat şi purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu, Elena Dragotă.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite