Sute de catolici, la procesiunea pascală din centrul Clujului. Slujba, oficiată în limba maghiară FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de credincioşi catolici au participat sâmbătă seară la biserica Sfântul Mihail din Cluj-Napoca la procesiunea tradiţională de Paşti şi la slujba religioasă de Înviere. Spre deosebire de comunităţile tradiţionale din Transilvania, unde slujba începe în continuare la miezul nopţii, ceremonia din seara Învierii a debutat mai devreme la biserica din centrul Clujului.

În Cluj-Napoca locuiesc aproximativ 15.000 de persoane (dintr-un total de peste 22.500 la nivelul judeţului) de confesiune catolică, 4,6% din totalul populaţiei, potrivit datelor Recensământului din 2011. În jurul orei 20, la biserica romano-catolică Sfântul Mihail din centrul oraşului Cluj-Napoca, au fost sfinţite focul şi apa, creştinii fiind îndemnaţi să ia lumină, de la candela preotului slujitor. A urmat apoi Liturghia, în care la final o parte dintre cei prezenţi au primit din mâna preotului Ostia, echivalentul Împărtăşaniei, în accepţiunea catolică. La slujbă, oficiată în limba maghiară, au fost prezente câteva sute de persoane, băncile impunătoarei biserici gotice cu o vechime de aproape 700 de ani fiind pline. Şi în acest an ceremonia a fost urmată de tradiţionala procesiune pascală, în care au fost purtate Crucea Răstignirii şi un Ostensor, în care este păstrată Ostia.

Procesiune în Piaţa Unirii

La procesiune, care a parcurs Piaţa Unirii din centrul Clujului, înconjurând scuarul în care se află biserica Sfântul Mihail, au luat parte câteva sute de oameni, inclusiv numeroşi copii, unii dintre ei, îmbrăcaţi în haibe albe, aflându-se chiar în partea din faţă a coloanei. Credincioşii au parcurs traseul intonând imnuri religioase, în timp ce din turla bisericii au răsunat clopotele. Traficul rutier a fost restricţionat doar pe banda de circulaţie pe care s-a deplasat mulţimea şi doar treptat, pe măsură ce coloana a ajuns într-un anumit punct.

După aproximativ o jumătate de oră participanţii au intrat din nou în biserică pentru scurte rugăciuni, după care slujba s-a încheiat. „Învierea este sărbătoare de bază a creştinismului, care are în centru jertfa lui Iisus. Vin de sărbătorile mari aici, dar şi în întimpul anului, în special atunci când biserica este mai goală, deoarece simt o legătură mai intimă, mă simt mai aproape de Dumnezeu”, a povestit Horac Iosif, în vârstă de 74 de ani, în prezent medic pensionar.

Procesiune de Pasti la biserica Sfantul Mihail Cluj

Jertfire de sine

Chiar dacă a fost oficiată doar în limba maghiară, slujba de Paşti a suscitat şi interesul persoanelor de altă confesiune sau de alte etnie. Doi călugări ortodocşi au asistat la slujbă, iar între cei prezenţi s-au numărat şi tineri din altă ţară. „Învierea este pentru mine ca o naştere din nou, ca şi o aniversare a botezului propriu, în care renasc”, explică Maxime, un tânăr din Camerun, care îşi efectuează doctoratul la Universitatea Tehnică din Cluj.

Între participanţii la ceremonia pascală de la biserica Sfântul Mihail s-a aflat şi Vakar Istvan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean din Cluj, care a participat însă ca şi creştin al parohiei, fiind unul din cei care au ţinut pe tot parcursul procesiunii unul din stâlpii acoperământului sub care a fost purtat Ostensorul. El a mărturisit că frecventează de mic această biserică şi că nu are nicio reţinere în a intra în rolul „slugii” atunci când vine vorba de oficierea serviciilor religioase din lăcaşul de cult. „Despre asta este vorba în această sărbătoare, despre jertfă şi pace. Ne-ar fi util şi nouă politicienilor să ne gândim la faptul că trebuie să ne dăm pe noi celorlalţi şi nu să facem asemenea gesturi (venitul la biserică, n.red.) doar de paradă”, a spus el.

A doua zi, duminică, la biserica Sfântul Mihail şi la alte biserici catolice din oraş au fost programate Liturghiile din ziua de Înviere.  

Catolicii din întreaga lume sărbătoresc duminică Paştile, ortodcşii şi greco-catolicii urmând să sărbătorească pe 1 mai.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite