RATUC s-a transformat în societate pe acţiuni şi a inaugurat două troleibuze noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

RATUC Cluj – Napoca şi-a schimbat forma juridică din regie autonomă în societate pe acţiuni , cu denumirea Compania de Transport Public Cluj – Napoca S.A. Această schimbare îi dă posibilitatea de a opera şi în afara municipiului, din 1 ianuarie, compania se extinde şi în comuna Feleac.

Schimbarea operată astăzi de Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj are ca efect posibilitatea extinderii în localităţile din apropierea municipiului. De la 1 ianuarie 2012, traseele companiei se vor extinde şi spre comuna Feleac, adică satul Vâlcele şi respectiv satul Gheorgheni”

Două noi mijloace de transport în comun au intrat în circulaţie

“Am anuntat ca in acest an vom achizitiona 10 troleibuze noi. Astazi intra in circulatie inca 2 noi mijloace de transport in comun, alaturi de cele 5 care circula din vara, iar urmatoarele 3 troleibuze vor sosi in luna ianuarie.  Astfel, avem astazi in circulatie 7 din cele 10 noi troleibuze din acordul cadrul. Pretul unui astfel de troleibuz este de 1,9 milioane de lei si este dotat cu toate cele necesare unui transport decent, de la platforma mobila pentru femeile cu carucioare si pentru persoanele cu dizabilitati pana la camere de luat vederi, sistem GPS, sistem de climatizare si de incalzire. Durata de viata este de 15 ani si garantia este de 2 ani”, a declarat, azi, primarul Emil Boc.

Mai puteţi citi:

Clujul, în faţa celui mai mare proiect de infrastructură

Află cum modifică lucrările la linia de tramvai circulaţia în Mănăştur

Au început lucrările la linia de tramvai

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite