Primar condamnat pentru înşelăciune, suspendat de prefectul Clujului. Ce zice edilul: „Am aflat cu stupoare din articolele de presă“
0Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, a dat, zilele acestea, un ordin prin care îl suspendă din funcţia de primar al comunei Cojocna pe Teodor Bucur, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru înşelăciune într-un dosar de fraudare a bugetului Casei de Pensii. Decizia ce-l condamnă pe primar nu e definitivă.
După ce prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, a anunţat că a dat un ordin de suspendare a primarului comunei Cojocna, Teodor Bucur, acesta a trimis presei un comunicat lung prin care califică gestul prefectului „abuz în serviciu“.
„Am aflat cu stupoare din articolele de presă că domnul prefect Vuşcan Gheorghe ar fi dispus printr-un ordin încetarea mandatului de primar al subsemnatului Bucur Teodor din calitatea de primar al comunei Cojocna. În situaţia în care cele afirmate în articolele de presă se dovedesc a fi reale, mă văd obligat să aduc anumite lămuriri în ceea ce priveşte situaţia dată.
Am fost condamnat în cursul lunii februarie a anului 2014, de Curtea de Apel Cluj. Prin aceeaşi decizie nu mi-au fost suspendate drepturile electorale, respectiv dreptul de a alege sau de a fi ales în autorităţile publice. În această situaţie, în mod corect autoritatea electorală, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, mi-au admis cererera de a candida pentru funcţia de primar al comunei Cojocna“, scrie acesta.
Edilul din Cojocna ţine să precizeze că dispoziţia legală ce-i permite prefectului să constate încetarea calităţii de primar se referă doar la condamnările definitive pronunţate.
Bucur mai precizează că îşi rezervă dreptul de a formula plângere penală pentru de abuz în serviciu „în cazul în care domnul prefect a încalcat dispoziţia legală, prin emiterea acestui ordin, mă văd nevoit să mă adresez instanţei pentru a solicita pe de-o parte anularea acestui ordin abuziv, cât şi obţinerea de despăgubiri“.
Mai puteţi citi:
De ce primarii condamnaţi cu suspendare îşi pierd mandatul, dar parlamentarii, nu. Exemplul Dragnea