Poliţist băut, implicat într-un accident cu maşina de serviciu. Cum a reacţionat la final

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă Adevărul
FOTO: Arhivă Adevărul

Autorul accidentului nu a raportat evenimentul până a doua zi, când a şi fost testat cu aparatul etilotest, fiind înregistrată o valoare de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un poliţist de la Secţia 8 Poliţie Rurală Huedin a făcut un accident cu maşina din dotare, provocând pagube materiale. Accidentul s-a produs pe 7 mai, în jurul orei 22.00, pe D.J. 108 C, în localitatea Mărgău, din judeţul Cluj, iar poliţistul se îndrepta spre Huedin venind dinspre localitatea Scrind-Frăsinet.

„Ajuns la kilometrul 51+550 de metri, pe fondul altor preocupări ale conducătorului auto, acesta a părăsit partea carosabilă, pe partea dreaptă a sensului său de mers şi a intrat în coliziune cu un pod. La volan se afla un poliţist care nu a raportat evenimentul până în dimineaţa zilei de 8 mai a.c., când a şi fost testat cu aparatul etilotest, fiind înregistrată o valoare de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost sancţionat contravenţional şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 90 de zile”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj (IPJ).

Aceştia mai spun că informaţia apărută în presă, conform căreia în vehiculul avariat s-ar fi aflat şeful Secţiei 8 de Poliţie, nu s-a verificat. 

„Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj a dispus în cauză efectuarea de verificări, de către poliţiştii Biroului Control Intern, sub aspectul neraportării evenimentului şi a comportamentului nedeontologic, faţă de poliţistul aflat la volan. Totodată, precizăm că informaţia conform căreia în autoturism s-ar fi aflat şi şeful Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin a fost verificată şi nu se confirmă, ofiţerul nu prezintă leziuni corporale, iar la ora producerii evenimentului rutier se afla acasă, cu familia”, mai precizează sursa citată.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite