INTERVIU Românii, sclavii imaginii în era tehnologiei. Mai e loc de credinţă: „Unii tineri nu mai comunică. Stau lângă tine şi butonează la telefon“

„Omul vremurilor noastre a devenit dependent de imagine“, aşa îşi începe Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, cuvântul de Paşte din acest an. Prelatul vorbeşte, într-un interviu acordat ziarului „Adevărul“, despre ce mai înseamnă credinţă în ziua de azi, despre robia imaginii şi explică de ce a declarat că „nu s-ar prăbuşi România dacă toate tinerele familii ar avea măcar câte trei copii“.

În pastorala din acest an, de Înviere, mitropolitul Clujului dezbate rostul imaginii şi cum omul trebuie să găsească echilibrul prin credinţă. „Omul vremurilor noastre a devenit dependent de imagine. Obsesia imaginii l-a subjugat totalmente. Petrece ore întregi în faţa televizorului. Nu poate lăsa o zi să nu urmărească ştirile, diferite filme sau programe de divertisment. În acelaşi timp, calculatorul, cu întrebuinţările lui folositoare şi mai puţin folositoare, i-a devenit tovarăş de toată ziua“, scrie el la începutul pastoralei.

Despre imagine, despre viaţa în mediul virtual şi despre Balena Albastră vorbeşte mitropolitul Clujului într-un interviu acordat ziarului „Adevărul“.

Ce credeţi că mai înseamnă credinţa în ziua de astăzi?

Pentru omul interesat de viaţa spirituală, credinţa e totul. O definiţie a credinţei, una din ele, o dă Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Evrei, în capitolul XI, versetul întâi, zice aşa: „credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute“. În ce priveşte de viaţa spirituală vorbim de Dumnezeu, de viaţa veşnică, de multe alte lucruri pe care, deocamdată nu le vedem, dar le primim datorită credinţei pe care le o avem este o încredinţare în cele nădăjduite, în lucrurile cele nevăzute.

Credinţa, pentru omul care e preocupat de viaţa spirituală, e totul. Fără credinţă e cu neputinţă să plăcem lui Dumnezeu. Pe lângă această definiţie mai sunt şi altele: o definiţie de catehism - credinţa este convingerea fermă ce se naşte în sufletul omului referitor la cele propovăduite de Sfânta Biserică. Şi, la urma urmei, e mai greu de definit, cât de trăit credinţa, de simţit. Pentru că cei ce au o viaţă spirituală aleasă au experienţe pe care nici nu le pot descrie şi au certitudinea existenţei lui Dumnezeu, existenţei cerului, existenţei îngerilor, existenţei vieţii de dincolo.

Acum, cum se naşte credinţa? Credinţa, pe de o parte, este un dar a lui Dumnezeu, dar, pe de altă parte, este şi rezultatul frământărilor noastre, ca să înţelegem nişte lucruri pe care nu le vedem, dar care există. Deci, această frământare se încununează, până la urmă, cu o certitudine în lucrurile respective.

Cei preocupaţi de credinţă au pus şi în versuri această preocupare. Vasile Militaru, poet creştin. A murit în temniţele comuniste. A fost unul dintre cei întemniţaţi pentru convingerile lui. Şi are o strofă de poezie grozavă. Se referă la cel care n-are credinţă sau căruia îi lipseste acest simţ - că e un simţ spiritual. Şi zice poezioara lui aşa: „Orbule, te întreb pe tine/şi răspuns gândit îţi cer/dacă soarele tu nu-l vezi, nu e soarele pe cer?/ca şi soarele din slavă/ Dumnezeu cuprinde firea/ce-i ce cred îl cuprind în toate/orbii? Nu-l văd nicăierea“. Iar Peter Ţutea, în anii 90 şi ceva, a făcut multă senzaţie în media, zicea -  pentru că el a ajuns la o credinţă puternică, deşi în tinereţile lui a avut perioade de îndoială, ba chiar de necredinţă, a trecut şi printr-o fază de marxism.

Ca să te bucuri de căldura soarelui, trebuie să ştii şi cât frig e în întuneric.

Da, aşa este. Atunci el (n. r. Petre Ţutea) zice în cartea aceea „Între Dumnezeu şi neamul meu“: „Bietul om necredincios! Este o firavă vieţuitoare care vine de nicăieri şi merge în nicăieri“.  Cel ce are credinţă trăieşte pe alte planuri.

Ce înseamnă credinţă pentru dumneavoastră?

Mult m-a ajutat. Credinţa e o ancoră tare, care, în împrejurările cele mai dificile ale vieţii, te ajută ca să le depăşeşti. Da.

Ne povestiţi un moment în care credinţa a fost acolo la greu?

Am crescut într-o familie în care era prezentă preocuparea religioasă. Şi n-a fost niciodată o etapă în care să nu cred în Dumnezeu, dar, aşa cum spuneam, au fost şi momente în viaţă în care au fost multe probleme şi dificile. Şi atunci credinţa te ajută să le treci. Să le treci uşor. Da. (…) Credinţa este, pe de o parte, darului Dumnezeu, iar, pe de altă parte, este darul frământărilor tale. Ştiu de oameni sfinţi care au avut o credinţă puternică şi experienţa a fost pe măsura credinţei. Au ajuns efectiv în legătură cu Domnul Hristos, cu lumea de dincolo. 

Vă cerusem să ne povestiţi un moment în care credinţa v-a ajutat să treceţi peste greu.

Mi-e greu să vă spun acum să vă spun cel mai important moment.

Nu neapărat cel mai important, ci un moment.

Nu m-am gândit la asta, adică la un moment deosebit din viaţă. Credinţa m-a ajutat în multe momente. În multe momente.

Nu a fost niciun moment de îndoială?

Nu m-am îndoit de existenţa lui Dumnezeu, dar ca omul şi eu mă mai îndoi dacă unele lucruri se vor realiza sau nu se vor realiza. De asta m-am îndoit.

Ştiu că în regiunea ce acoperă Mitropolia Clujului s-au dat câteva măsuri prin care se doreşte apropierea tinerilor şi intelectualilor spre biserică.

Asta am dorit. Şi avem preocupări de genul acesta.

Care ar fi aceste măsuri?

Câteva lucruri elementare pe care le facem. Pe lângă Seminarul Teologic am mai înfiinţat două şcoli: una primară în care avem câte două clase primare. Nu şcoală teologică, şcoală normală. Atât doar că avem grijă ceva mai mult de formarea lor spirituală. O dată pe săptămână, copii de la şcoala noastră se duc la biserică un ceas. O dată pe săptămână. Pe lângă Seminar s-a înfiinţat acea şcoală. Pe Avram Iancu este, lângă universitate (n.r. UBB). După aceea, (n.r. am înfiinţat) şi un gimnaziu pe strada Meseriilor.  Şi acolo avem o capeluţă. Şi cei de la gimnaziu, o oră pe săptămână participă la o slujbă religioasă. Sigur că toţi preoţii noştri au obligaţia noastră să se ocupe în special de tineri, să organizeze numai cu ei la biserică, într-o zi când socotesc că e mai potrivit. În general, sâmbăta. Şi dacă e vorba de nişte acţiuni mai mari vă vom spune că în judeţul Bistriţa-Năsăud, la Sângeorz-Băi, am ridicat un centru pentru tineret care poate caza odată 70 de tineri. Acolo au şi sală polivalentă şi teren de sport. E un complex întreg. Şi serie după serie de tineri merg acolo într-o vacanţă cu caracter spiritual şi sportiv, dar spiritual şi nu ne limităm doar la centrul respectiv şi am ridicat, în roşu, un centru şi în judeţul Cluj, la Câmpeneşti. Tot pentru tineri, poate aţi observat, cea mai elegantă şi cea mai bine pusă la punct şcoală teologică, Facultate de Teologie am ridicat-o noi în Cluj.

Vă referiţi la clădirea aceea de lângă Consiliul Judeţean?

Da. Acolo sunt condiţii deosebite pe lângă clădirea cu sălile de curs şi cu capelă, avem şi un cămin elegant. Un cămin pentru băieţi. Şi dacă ne va ajuta Dumnezeu vom face şi unul pentru fete şi atunci toate sunt în regulă. Ce mai facem noi pentru tineri? Avem deocamdată două grădiniţe, da-s puţine. În timp am vrea să facem mai multe. Vom avea o grădiniţă şi la centrul misionar de pe Calea Turzii. Tot pentru tineri, în viitor, am cumpărat o clădire în mijlocul Bistriţei.

Care clădire?

În faţa Bisericii Trei Ierarhi, pe strada Alexandru Odobescu. A fost Liceu de Muzică acolo. Şi Liceul de Muzică a fost proprietatea unui domn şi domnul respectiv a pus de vânzare clădirea şi atunci noi am cumpărat-o, dar n-am reuşit încă să o punem la punct. Dar o vom pune şi acolo vom deschide o şcoală. O şcoală normală, nu teologică. De la clasa zero până la a XII-a.

Tot legat de educaţie, tinerii sunt toată ziua pe telefon, pe Facebook, nu ar fi binevenit, în secolul tehnologiei, ca fiecare mitropolie, pe lângă site, să aibă şi Facebook unde să vorbească în timp real cu oamenii? Sau un departament pe site unde cineva să le răspundă în timp real?

Ba da, e bună ideea. Să ştiţi. Acum noi avem acolo o aplicaţie cu rugăciuni şi cu altele. Ei pot să intre şi pe site-ul oficial.

Pentru mulţi, în ziua de azi, tineri îndeosebi, există o dependenţă de mediul virtual. Dependenţă între ghilimele.

Ba şi fără ghilimele. Nu ştiu cât voi rezolva eu că am scris o pastorală cu acest subiect, despre dependenţa de imagine. Imaginea de pe televizor, imaginea de pe calculator, imaginea de pe Facebook, imaginea de pe telefon care-l face pe om să devină dependent. Efectiv, unii sunt care nu mai comunică nici cu colegii, nici cu prietenii, nici… Stă lângă tine şi el butonează la telefon în loc să vorbească cu tine. Atunci am zis - rezum doar - putem deveni tributari imaginii şi devine o patimă. Şi ca să înţeleagă oamenii le-am dat acolo o pildă şi v-o dau şi dumneavoastră. Oamenii devin tributari imaginii şi măcar dacă imaginea ar fi bună.

Imagine bună, adică reală?

Pozitivă. Sunt şi imagini pozitive şi imagini negative. Noi socotim că imagini pozitive, în modul absolut al cuvântului, sunt icoanele. Iar imaginile negative, în sensul absolut la cuvântului, sunt site-urile păcătoase, pornografice. Şi atunci, atunci, dacă site-urile pozitive, respectiv imaginea, icoana, este o fereastră înspre raiul Învierii, imaginile negative sunt o fereastră înspre iad.

O imagine pozitivă poate fi chipul unui om, al unui copil, care zâmbeşte. Să nu reducem doar la icoană.

Da, poate fi. E vorba în general de imagine. Să fie imagine pozitivă.

Credeţi că ar exista vreun „leac“ pentru această dependenţă?

Acum trebuie să-l căutăm, dar, deocamdată, măcar să problematizăm. Ş-apoi, pomeneaţi dumneavoastră (n. r. înainte de interviu) de această tragedie cu Balena Albastră.

Ştiţi ce presupune jocul?

Da, ştiu. Intră tot la capitolul acesta al imaginii negative. (…) Te gândeşti ce inimă a avut omul care l-a pus la cale.

Despre tânărul care a creat jocul s-a scris că are 21 de ani, a învăţat într-o clasă de elevi-problemă şi nu şi-a făcut niciun prieten din cauza agresivităţii sale. În ultimii 5 ani, negăsindu-şi un loc de muncă, viaţa sa s-ar fi mutat în mediul virtual.

Poate că îl stăpâneşte un duh rău, o preocupare negativă totalmente.

Şi cum am putea să-i ajutăm pe copiii atraşi de joc?

Să-i lămurim să nu înceapă jocul ăsta. Efectiv, să-l ignore.

Ştiţi că atunci când îi interzici unui copil ceva, el va face acel lucru.

Copii ar trebui, totuşi, crescuţi cu preocupări religioase. Bruma de religie cât se face în şcoală - dacă s-ar face serios -..., dar cel mai important pentru copil e ce-i spune mama.

Dacă religia e predată dogmatic, nu îi atrage pe copii.

Acum depinde şi de dascăl.

La marşul pentru viaţă, în urmă cu câteva săptămâni, aţi declarat, încă o dată, că tinerele familii ar fi bine să facă trei copii. Declaraţia dumneavostră e următoarea: „Din punct de vedere pragmatic nu s-ar prăbuşi România dacă toate tinerele familii ar avea măcar câte trei copii. Unul pentru tata, unul pentru mama, şi celălalt pentru ţară şi biserică. Atunci nu ne-am prăbuşi demografic. Dar lucrurile nu se întâmplă aşa. Din nefericire, familii care au putere economică se limitează să aibă un copil, doi maximum şi gata“.

E o tragedie. Se prăbuşeşte demografic ţara aceasta.

Tot la marş aţi spus o întâmplare cu o femeie care a venit să-i botezaţi nepotul. V-a spus că fiul ei a făcut al treilea copil după ce v-ar fi auzit predica, în care aţi repetat declaraţia cu cei trei copii. Vă puteţi trezi cu foarte mulţi fini dacă ne luăm după exemplul femeii.

Da, poate că. Am mai botezat pe unii din ei. Cât am putut, am botezat.

Dar trei copii e mult, e greu.

Este greu, dar frumos.

De ce aţi făcut această declaraţie? Ce se ascunde în spatele ei?

Întâi de toate, substratul e de natură spirirtuală pentru că binecuvântarea lui Dumnezeu pentru familie o ştiţi, este în Cartea Facerii. După ce Dumnezeu l-a făcut pe om, l-a făcut bărbat şi femeie, i-a binecuvântat: creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul. Primul motiv pentru care am lansat această idee este acesta. Iar al doilea e de natură pragmatică, legată de ţara noastră şi de faptul că se prăbuşeşte din punct de vedere al cifrelor.

Sunteţi singurul mitropolit, ierarh, la care se regăsesc declaraţii de acest gen.

Acuma poate în stilul acesta, dar mai militează şi alţii. Prăbuşirea demografică o observă toţi, după statistici, şi nu numai România e în situaţia asta, ci în general Europa. (…) După ce va trece timpul vom vedea cum va fi (n. r. sporul natural). Eu socot ca să rămână viguroasă naţiunea noastră, să rămână viguroasă nu numai România, ci întreaga Uniune Europeană, trebuie să se nască mai mulţi copii.

Când îi spuneţi unei femei că „trebuie“ să se nască mai mulţi copiii e...

Nu poruncim, îi sfătuim pentru că, totuşi, cei doi aleg dacă mai pot face un copil, dacă îl pot creşte.

Biserica Catolică a avut în ultimii ani mai multe tentative de reformare. Mă refer aici la declaraţiile Papei Francisc legat de avort, homosexuali, de mielul de Paşte. A arătat că biserica poate să fie şi îngăduitoare, prietenoasă. Dacă în Biserica Catolică se fac încercări de comunicare blândă cu oamenii, oare în cazul BOR nu ar avea efect?

În general, credincioşii care vin sunt aproape şi sunt prietenoşi.

Ei da, dar ceilalţi?

Tare am vrea să-i aducem şi pe ceilalţi. Cel puţin teoretic ne dorim să ne folosim de toate mijloacele ca să-i apropiem.

Dar când ziceţi toate mijloacele la ce vă referiţi?

Internet, Facebook. Ziceaţi de Papa Francisc. E un om simpatic, carismatic, dar nu totdeauna e bine înţeles. Cu avortul, el nu e pentru avort, el le-a dat voie preoţilor să le poată spovedi pe femeile care au făcut avort. Până la ei, spovedeau numai episcopii, dar la noi întotdeauna au avut voie preoţii să le spovedească pe femei.

Percepţia oamenilor credincioşi, dar care nu merg săptămână de săptămână la biserică, e că BOR e o instituţie

Închistată?

O instituţie închisă, rece.

De când sunt preot, acum de mulţi ani, din – o, Doamne, din '78 - , întotdeauna am fost – nu, nu mă dau pe mine exemplu că n-am fost grozav, dar apropiat de credincioşi am fost.

Să înţelegem atunci că depinde de firea omului/preotului?

Da, depinde de firea omului că sunt oameni care sunt mai calzi sufleteşte şi se apropie de ceilalţi.
 

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO Ruga, leac anti-avort. Mitropolitul Clujului: „Nu s-ar prăbuşi România dacă toate tinerele familii ar avea măcar câte trei copii“

„Discutând cu mulţi tineri, am ajuns la o concluzie foarte interesantă: avem băieţi, băieţaşi, puştani, dar bărbaţi nu prea“, spune, de la microfon, un pastor din Cluj, în faţa unei mulţimi de peste 500 de oameni veniţi să participe la ”Marşul pentru viaţă”. La eveniment au participat oameni de toate vârstele, etniile şi categoriile sociale.

Mitropolitul Clujului, despre iubire, avort, incinerare şi Catedrala Mântuirii Neamului: „Dumnezeu i-a lăsat omului sexul ca lumea să meargă înainte”

Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, spune că biserica, şcoala şi părinţii, toată comunitatea ar trebui să facă mai multe pentru tineri şi nu ar trebui să se limiteze doar să-i critice, ci să-i şi ajute.