Fostul şef al Vămii Cluj, Alain Modrea, condamnat la 2 ani şi 6 luni cu executare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alain Florin Modrea  FOTO: citynews.ro
Alain Florin Modrea  FOTO: citynews.ro

Judecătorii Curţii de Apel Cluj l-au condamnat, luni, 18 martie, la 2 ani şi 6 luni închisoare cu executare pe fostul şef al Vămii Cluj, Alain Modrea. Tribunalul Cluj l-a condamnat, în 2011, la patru ani de închisoare cu suspendare.

Luni, 18 martie, Curtea de Apel Cluj s-a pronunţat: Alain Florin Modrea a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni cu executare

Procurorii clujeni din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, în luna aprilie 2011, în stare de arest preventiv, pe inculpaţi Alain Florin Modrea, fost şef al Serviciului Inspecţie Fiscală şi Control Ulterior din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, acuzat de luare de mită şi pe Zur Moshe, un cetăţean israelian, administrator la S.C. Laura Model S.R.L., acuzat de trafic de influenţă şi dare de mită.

În urmă cu un an, între 10 şi 16 martie, Zur Mosche a pretins şi primit de la un denunţător, administrator al unei societăţi comerciale din Cluj, suma de 12.000 de euro pentru a o da fostului şef la Vamă, Alain Florin Modrea ca acesta din urmă să îi întocmească un act de control favorabil respectivei societăţi comerciale.

Acel administrator fusese anunţat în februatrie 2011 de către echipa de control d ela vamă că are grave probleme şi că vor fi calculate retroactiv accize, taxe vamale şi accesorii pentru mărfuri importate de firma sa în decursul a cinci ani.

Şi ca să nu plătească o amendă mare, iar taxele imputate administratorului să fie mai mici, Alain Florin Modrea a primit de la Zur Mosche suma de 4.000 de euro cu titlu de mită, fiind prins în flagrant de procurorii anticorupţie.
La data de 17 martie 2011, Tribunalul Cluj a admis propunerea procurorilor anticorupţie şi a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor Modrea Alain Florin şi Zur Mosche pe un termen de 29 de zile.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite