Evaluarea Naţională 2016. Peste 4.000 de elevi clujeni au susţinut prima probă a examenului. Ce subiecte au primit şi ce zic elevii
0Evaluarea Naţională 2016. Peste 4.100 elevi din judeţul Cluj s-au înscris la examenul de Evaluare Naţională 2016. Dintre aceştia, 561 vor susţine şi proba aferentă minorităţilor naţionale - 67 la limba germană şi 494 la limba maghiară.
UPDATE 16.17 Reprezentanţii ISJ Cluj anunţă că din cei 4.102 de elevi înscrişi la prima probă a Evaluării naţionale 2016, au fost prezenţi 4.033. „Nu au fost inregistrate incidente“, mai spun aceştia.
UPDATE 11.34 Trei mămici aşteptau în faţa Şcolii „Iuliu Haţieganu“ din Cluj-Napoca. E 10.34. Stau sprijinite de gard şi se uită la poartă. Au emoţii. Peste câteva minute iese primul copil din sala de examen. Îl cheamă George Olar.
„Prima parte mi s-a părut simplu. La fel şi primele două exerciţii de la subiectul doi. Trebuia doar să te uiţi la text“, ne zice el şi apoi le explică mamelor ce a venit la primul subiect. Dacă ar fi să-şi dea o notă, ar lua 6 sau 7, crede George. „Încă nu m-am gândit exact ce să fac mai departe“, spune elevul.
Mai trec vreo 10 minute şi se înmulţeşte numărul de părinţi. „Toţi sunteţi aici?“, zice o mamă ce se apropia de şcoală. „Da, e şedinţă cu părinţii“, îi răspunde alta zâmbind. E aproape 11.00. Încep să iasă elevii.
„N-a fost aşa de greu! Iau un 9,50!“, zice un băiat, grăbit să ajungă acasă. Camaradul său, coleg de an, îl aprobă.
La doi paşi de Şcoala Gimnzială Iuliu Haţieganu (foto mai sus), printre blocurile din vestul cartierului Mănăştur vin copii de la un alt gimnaziu, „Octavian Goga“ (foto mai jos). „Ce mă bucur c-am făcut bine! Am scăpat de-un stres“, zice bucuroasă o puştoaică.
Evaluarea Naţională 2016. În judeţul Cluj, Evaluarea Naţională 2016 se desfăşoară în 114 centre de examen, dintre care 60 în mediul urban şi 54 în mediul rural.
4.116 elevi susţin Capacitatea în acest an în judeţul Cluj.
Potrivit reprezentanţilor ISJ, repartizarea centrelor de examen pe municipii şi oraşe a fost făcută după cum urmează: Cluj-Napoca - 40, Turda - 7, Câmpia Turzii - 3, Dej - 5, Gherla - 3, Huedin - 2.
Subiectele:
Calendarul examenului de Evaluare Naţională 2016:
27 iunie 2016 Limba şi literatura română - probă scrisă
28 iunie 2016 Limba şi literatura maternă - probă scrisă
29 iunie 2016 Matematica - probă scrisă
1 iulie 2016 Afişarea rezultatelor (până la ora 16)
1 iulie 2016 Depunerea contestaţiilor (orele 16 - 20)
2-4 iulie 2016 Rezolvarea contestaţiilor
5 iulie 2016 Afişarea rezultatelor finale după contestaţii
Mai puteţi citi: