Cluj: Magiunul NATO, vedeta Târgului Verde

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Magiunul NATO, vedeta Târgului Verde
Cluj: Magiunul NATO, vedeta Târgului Verde

Cel mai mare târg de produse certificate ecologic din Transilvania a debutat azi la Cluj, la intrarea principală din Iulius Mall. La Târgul Verde clujenii pot găsi de la magiun de Topoloveni, până la ulei de cânepă, ciocolată sau jucării bio

Târgul Verde întruneşte 48 de expozanţi, atât din România, cât şi din Ungaria. Scopul evenimentului este promovarea producătorilor naţionali şi internaţionali de produse naturale, bio sau eco şi de a stârni interesul publicului consumator pentru segmentul „verde” şi tot ce implică el.

„Acest târg nu este un demers motivat doar de faptul că subiectul este unul la modă, ci avem convingerea că alimentaţia eco reprezintă o alternativă palpabilă pentru o viaţă sănătoasă”, a declarat Alina Crâncău, responsabilul cu relaţiile publice al evenimentului.

Singurul brand naţional protejat

Astfel, în cadrul Târgului Verde clujenii pot degusta şi cumpăra de la brânză, vin bio, prăjituri naturale etc, până la celebrul „Magiun de Topoloveni”, vedeta evenimentului, singurul produs tradiţional autohton înscris până acum în procesul de obţinere a protecţiei din partea Uniunii Europene, ca brand autentic român, după ce a obţinut titulatura de „denumire protejată naţional”.

Magiunul este realizat după o reţetă ce datează din 1914, este un produs sută la sută natural, care se obţine numai din prune curate şi foarte bine coapte.

„Datorită acestui procedeu tradiţional, produsul rezultat este unul dulce şi sănătos. Este atât de dulce, încât unii chiar nu cred că nu are zahăr”, glumeşte Diana Stanciulov, unul din reprezentanţii firmei prezente la eveniment. Magiunul de Topoloveni a ajuns şi în meniul NATO, obţinând un certificate de operator al NATO. Preţul unui borcan de magiun de Topoloveni este de opt lei.

Uleiul de cânepă, la mare căutare

De la fabrica Canah din Salonta se poate găsi ulei presat la rece (50 de lei/500 de ml.), recomandat persoanelor alergice, care reglează metabolismul glucidic şi poate preveni obezitatea şi dezvoltarea diabetului. „Fiind un produs natural, rezultatele diferă de la caz la caz. Unii au spus că le-a scăzut colesterolul într-o lună, iar altora după şase luni”, a explicat Oana Suciu, business manager al firmei Canuh.

Miere şi jucării

De asemenea, clujenii mai sunt atraşi şi de standurile în care se comercializează miere de salcie (12 lei borcanul), zmeură, brad sau mentă a unui producător bio din Sighetu Marmaţiei, de produsele cosmetice naturale ale firmei Olivo sau de jucăriile „bio”.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite