Cluj: Dragostea, blestemul familiei Berinde

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Dragostea, blestemul familiei Berinde
Cluj: Dragostea, blestemul familiei Berinde

Dispariţia Luciei nu este prima tragedie cu care se confruntă familia. Fratele tinerei care a dispărut la începutul săptămânii trecute s-a sinucis în urmă cu opt ani, în urma unei poveşti nefericite de dragoste.

Citeşte şi
Fosta secretară a clubului CFR a dispărut de acasă
Povestea de dragoste a clujencei dispărute de cinci zile

Cristian Berinde avea doar 19 ani în momentul în carea hotărât să îşi ia viaţa sărind în gol de pe un bloc din Târgu-Mureş.
„Deja am pierdut un copil. Doamne fereşte de încă o nenorocire”. Sunt cuvintele pe care le repetă, aproape obsesiv, Gheorghe Berinde, tatăl tinerei clujence care a dispărut, în urmă cu o săptămână, fără urmă.

Alături de soţia sa, Florica, bărbatul vorbeşte cu dificultate despre cea mai mare încercare prin care le-a fost dat să treacă, în urmă cu opt ani.

Despărţire fatală

Atunci, fiul lor de numai 19 ani, Cristian, şi-a luat viaţa, aruncându-se în gol de pe un bloc din Târgu -Mureş.  „Avusese o prietenă pe care o iubea foarte mult. Despărţirea de ea a fost foarte grea pentru el. A considerat că nu mai merită să trăiască şi s-a dus la Târgu-Mureş. Aflase că acolo e un bloc preferat de sinucigaşi şi s-a aruncat în gol”, rememorează Florica Berinde momentele de coşmar din urmă cu opt ani. La fel ca soţul ei, se teme în continuare ca fiica lor, Lucia, să nu fi ales aceeaşi cale.

„Poate totuşi vrea doar să atragă atenţia. Poate e la vreo măsătire, poate stă ascunsă undeva”, caută să se liniştească mama fetei de 28 de ani, dispărută, şi ea, după o poveste de dragoste eşuată. 

A lăsat totul fostului iubit

Lucia Berinde a fost văzută ultima dată marţea trecută, de colegii de la birou, care povestesc că tânăra a plecat în grabă spre casă, acuzând faptul că nu se simte bine. A doua zi, fostul ei iubit, pe care încercase în mod repetat să îl convingă să reînnoade relaţia, a primit un colet în care se aflau obiecte personale ale Luciei, alături de o scrisoare, cu mesajul „Baby, îţi mulţumesc pentru iubirea ta şi tot ce ai făcut pentru mine învăţându-mă să fiu om. Îţi doresc numai bine şi să nu uiţi de sufletul tău şi de Dumnezeu. Te voi iubi mereu”.

De atunci, familia şi prietenii o caută cu disperare, iar poliţia a declanşat, de asemenea, o anchetă.

Indicii puţine

Indiciile legate de dispariţia Luciei Berinde sunt foarte puţine. Surse apropiate anchetatorilor au dezvăluit că s-au verificat, în ultimele zile, ultimele tranzacţii cu cardurile pe care le deţinea aceasta, dar fără rezultatele scontate, întrucât acestea nu au fost folosite. Părinţii s-au implicat şi ei în anchetă, căutând-o pe Lucia în locurile pe care obişnuia să le frecventeze alături de fostul iubit, dar nu au descoperit nimic care să el ofere speranţe mai mari că o pot repera pe fiica lor.

CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite