Cele 10 „porunci“ ale PSD. Pamfletul compus de un lector care predă Româna străinilor la o universitate din Armenia

Cele
10 „porunci“
ale PSD. Pamfletul compus de un lector
care predă Româna străinilor la o universitate din Armenia

Adrian Nicolae Henţ, al un eveniment  FOTO Faceboook/Andrei Nicolae Hent

„Voi nu protestaţi în van/Vă susţin din Erevan“, scrie pe pancarta din mâinile lui Adrian Nicolae Henţ. Are 37 de ani şi e lector de Limba Română la o universitate din Armenia. A predat şi în India. Protestele din ţară l-au inspirat să scrie, într-o pauză dintre cursuri, un pamflet la adresa PSD: „M-am gândit cum ar arăta Decalogul dacă l-ar trece Dragnea prin ordonanţă“.

„Atunci când te afli la răscruce - şi acolo suntem chiar dacă au trecut 27 de ani - trebuie să priveşti înainte cu logică, fără încrâncenare şi să încerci să construieşti“, spune Adrian Nicolae Henţ, de la sute de kilometri distanţă de România. El are 37 de ani, este lector de Limba Română la Facultatea de Lingvistică şi Ştiinţe Sociale ”Valeri Brusov” din Erevan, unde Româna e limbă obligatorie pentru studenţii filologi.

Pentru el, limba natală a fost mijlocul datorită căruia a reuşit să vadă lumea. Din Sighişoara, oraşul de baştină, a ajuns în New Delhi unde a învăţat indienii să recite din Eminescu şi să poarte costume tradiţionale româneşti. A făcut asta la cea mai mare instituţie d eînvăţământ superior din lume ca număr de studenţi, Universitatea din New Delhi.

De câteva luni predă cu aceeaşi pasiune la Erevan.

Adrian Nicolae Henţ a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj solidar cu protestele din România FOTO Faceboook/Andrei Nicolae Henţ

Adrian mărturiseşte, pentru „Adevărul“, că a urmărit situaţia din ţară, dovezi sunt pancarta de azi (foto sus), dar şi pamfletul pe care l-a scris într-o pauză dintre cursuri.

„M-am gândit cum ar arăta DECALOGUL, dacă l-ar trece Dragnea prin ordonanţă!
1. EU SUNT DRAGNEA, DUMNEZEUL SOCIALIST
2. Să nu ai alţi idoli în afară de mine, să nu-ţi faci chip cioplit fără mustaţă şi să slujeşti fără vociferări
3. Să nu iei în deşert numele Dragnea sau culoarea roşie, căci nicio ordonanţă nu te va scăpa de furia mea
4. Adu-ţi aminte de ziua de 13, ca s-o sfinţeşti
5. Adu-ţi aminte de tatăl tău Iliescu şi de mama ta, mătuşa Tamara şi cinsteşte-i!
6. Să nu ucizi până CCR va spune că e constituţional!
7. Să nu preacurveşti în afara partidului
8. Să nu furi mai mult de 200000
9. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui psd-ist!
10. Să nu pofteşti nevasta aproapelui tău (decât dacă arată ca UDREA), nici robul lui (decât dacă e SRI sau DNA), nici boul lui (decât dacă e bio)“.

Lectorul român din Erevan susţine că prin parodie nu a vrut să transmită un mesaj anume, ci doar că „în ultima vreme, neţinând cont de părerile oamenilor, PSD a ajuns să nu mai aibă niciun Dumnezeu“.

În opinia sa, un viitor nu e posibil prin forţă şi aroganţă.

„În niciun caz fără a ţine cont de un adevăr esenţial: românii nu mai pot şi nu mai vor să fie consideraţi turme. După 27 de ani, românii nu mai vor să fie un experiment social!!! Acel fatidic număr 13 al ordonanţei, e de fapt un «wake up call» (n. r. apel de trezire) prin care românii au spus o dată în plus: suntem individualităţi şi ne unim ori de câte ori cineva ne încalcă drepturile: dreptul de a decide pentru noi, dreptul de a nu gândi în alb şi negru, dreptul de a spune ca un român din Vaslui e la fel de român ca unul din Mureş sau din Bruxelles! Pentru că, de data aceasta, protestul românilor nu are o hartă, nici graniţe, are doar inimă, frustrare, rezistenţă şi speranţă“.

 

Mai puteţi citi:

FOTO Circa 2.000 de oameni în ziua #12 de protest la Cluj. „Am descoperit în stradă că România are un suflet nou şi o gândire europeană“

FOTO VIDEO Circa 3.000 de oameni în ziua #11 de protest, la Cluj: „Suntem mulţumiţi cu atât?”

citeste totul despre: