Şcoala campioană la proiecte europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colegiul Pedagogic din Cluj are, în acest moment, în derulare, 11 proiecte europene. Pentru efortul depus de profesorii şi elevii acestui liceu, Colegiul Naţional Pedagogic „Gheorghe Lazăr“ a primit titlul de Şcoală Europeană

Clujul este, alături de Iaşi, campion la numărul de unităţi de învăţământ care au primit anul acesta titlul de „Şscoală Europeană“. Atât Clujul cât şi Iaşiul au zece şcoli care au primit această recunoaştere, iar Colegiul Pedagogic din Cluj este primul din judeţ, în ordinea punctajului obţinut. În acelaşi timp, în judeţul Alba, cinci unităţi de învăţământ au primit titlul de şcoală europeană, Bistriţa-Năsăud are două şcoli, Maramureşul una singură, iar Satu Mare şi Sălajul nu au primit titlul pentru nicio şcoală din judeţ.

Secretul succesului

Valoarea proiectelor câştigate şi aflate în derulare în liceul clujean este de până în 50.000 de euro. „Nu este o sumă foarte mare, însă nu asta contează, ci care sunt beneficiile educative de pe urma acestor proiecte“, spune Mircea Bertea, directorul Colegiului Pedagogic din Cluj. El a precizat că unitate ape care o conduce are o strategie proprie pentru implicarea în proiectele europene. „Orice cadru didactic de la noi din şcoală care doreşte gradaţie de merit, trebuie să fi scris cel puţin o dată un proiect european“, a dezăvuit secretul succesului directorul.

Printre proiectele câştigate sunt şi multe care implică mobilitatea, adică schimburi de experienţă în alte state, atât pentru profesori, cât şi pentru elevi. Până acum au fost plecaţi 24 de profesori şi elevi, iar până la finalul anului, vor fi în jur de 100 care vor beneficia de diferite proiecte. Pe lângă acestea, sunt în derulare şi proiecte prin care matematica, de exemplu, este învăţată cu ajutorul unor softuri educaţionale.

Ce au făcut alţii

La capitolul sume mari câştigate prin proiecte europene, Şcoala de Poliţie „Septimiu Mureşan“ a atras 400.000 de euro, printr-un proiect Leonardo da Vinci, prin care vor face managementul stresului în condiţiile folosirii armamentului. Pe locul doi în ordinea punctajului obţinut se află Colegiul Tehnic de Transporturi „Transilvania“ din Cluj-Napoca. Această şcoală are în derulare cinci proiecte europene. Unul dintre acestea formează, de exemplu viitori mecanici auto şi electronişti. O altă şcoală, „Constantin Brâncuşi“, s-a făcut remarcată prin proiectul prin care elevii săi învaţă matematică prin metode neconvenţionale, materie care le este predată prin metode distractive.

În judeţul Cluj, 21 de şcoli deţin, în acest moment, certificatul de şcoală europeană. Acest titlu se acordă pentru o perioadă de trei ani. O parte dintre şcoli sunt la al doilea certificat obţinut până acum. Printre şcolile care au primit această recunoaştere se află şi Liceul pentru Deficienţi de Auz şi o Şcoală Specială.

50.000 de euro este valoarea proiectelor obţinute de Pedagogic

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite