Urmărire ca-n filme pe DN3. Un şofer fără permis i-a sfidat pe poliţişti, refuzând să oprească la control

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul iresponsabil s-a ales cu dosar penal Foto:Arhivă Adevărul
Şoferul iresponsabil s-a ales cu dosar penal Foto:Arhivă Adevărul

Un tânăr din Teleorman, care gonea la volanul unei maşini în localitatea Fundulea, deşi nu avea permis de conducere, este cercetat acum pentru infracţiuni contra siguranţei circulaţiei rutiere.


Un echipaj de la Poliţia orşului Fundulea a încercat să-l oprească în trafic pe Valentin I., de 28 de ani, însă bărbatul nici nu a dat atenţie oamenilor legii. A apăsat pendala de acceleraţie, sperând astfel că va scăpa basma curată. Nici gând. Poliţiştii au plecat în urmărirea şoferului, reuşind să-l prindă, după câteva sute de metri. La controlul de rutină, conform IPJ Călăraşi, s-a constatat că şoferul nu avea permis de conducere, mărturisindu-le oamenilor legii că acesta a fost şi motivul pentru care nu a oprit la controlul regulamentar. Acum el s-a ales cu dosar penalşi este cercetat sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei rutiere.
 

Vă recomandăm şi:

Urmărire ca-n filme la Radovanu pentru prinderea unui tânăr băut şi fără permis

Tamponare pe DN4. Şoferul vinovat, băut şi fără permis, a fugit de la locul accidentului

Viteza şi alcoolul fac victime. Doi tineri au murit pe loc, iar alţi trei au fost răniţi într-un cumplit accident la Tonea

UPDATE Trei tineri au murit pe loc, pe DN3, după ce maşina în care se aflau s-a înfipt într-un copac. Şoferul nu avea permis

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite