Reţea rutieră modernizată în judeţ cu investiţii de peste 20 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumuri judeţene reparate FOTO Dacebook/Vasile Iliuţă
Drumuri judeţene reparate FOTO Dacebook/Vasile Iliuţă

Zeci de drumuri judeţene au fost reparate în ultimii doi ani în Călăraşi, iar investiţiile în infrastructură vor continua şi în perioada următoare, nu doar pentru o circulaţie în siguranţă şi în condiţii decente, ci şi pentru atragerea de investitori români şi străini.

Astfel, în urma unui program de investiţii, zeci de drumuri din judeţul Călăraţi au fost asfaltate, pietruite şi reparate pentru ca circulaţia să se desfăşoare în condiţii de siguranţă. Numai în anul 2017, Consiliul Judeţean Călăraşi, prin Societatea de Drumuri, a efectuat lucrări la peste 24 de drumuri judeţene, pentru care a alocat un buget de peste 9 milioane de lei. Lucrările au continuat şi în 2018, când a fost suplimentat bugetul alocat reparării drumurilor, la peste 10 milioane de lei.

„Am reuşit, astfel, să asfaltăm: Drumul Judeţean 305 Valea Presnei – Gurbăneşti în lungime de 5,5 km, care a necesitat o finanţare de 3,4 milioane lei, Drumul Judeţean 307 A Vâlcelele – Vlad Ţepes, cu o lungime de 7,4 km, pentru care am investit 4,7 milioane de lei, dar şi Drumul Judeţean 310 DN 21 – Mănăstirea Radu Negru, cu o lungime de 2,4 km, după o investiţie de 1,7 milioane lei. Alte drumuri judeţene pe care se circulă acum mai bine datorită lucrărilor în valoare de peste 1 milion de lei pe care le-am realizat sunt: Drumul Judeţean 305 Fântâna Doamnei, Drumul Judeţean DJ 307 A Independenţa – Potcoava, Drumul Judeţean DJ 313 Ogoru.

calarasi drum

Consiliul Judeţean Călăraşi, prin Societatea de Drumuri a efectuat, de asemenea, lucrări vitale pentru îmbunătăţirea siguranţei rutiere: plombări de gropi, instalarea de marcaje rutiere noi, înlocuirea indicatoarelor distruse, întreţinerea drumurilor pietruite”, a explicat Vasile Iliuţă, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi.

În acelaşi timp, CJ a făcut investiţii de capital importante la nivelul Societăţii de Drumuri şi Poduri pentru a creşte gradul de siguranţă pe drumurile publice, a reduce numărul de intervenţii şi cheltuieli de exploatare şi a eficientiza activitatea companiei.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite