Prognoza meteo pe 3 luni: vine o vară tropicală. În ce zone se anunţă secetă
0Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) a emis prognoza meteo pentru această vară. Dacă luna mai va fi una ploioasă şi cu temperaturi normale, în iunie şi iulie se anunţă călduri tropicale.
În sud-estul României, temperaturile tropicale nu sunt o noutate. Vremea deosebit de caldă şi secetoasă din lunile de vară nu mai miră pe nimeni, cum nici iernile foarte reci nu mai iau prin suprindere. Conform meteorologilor, maximele absolute înregistrate până în prezent în Bărăgan au atins la 10 august 1957, 44 de grade Celsius la Valea Argovei şi 41,4 grade Celsius la Călăraşi.
În luna mai, spun specialiştii, temperatura aerului va fi apropiată de normalul climatologic în sud-est şi local în sudul şi vestul ţării, iar în celelalte regiuni va avea valori sub mediile multianuale ale perioadei.
Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării, exceptând regiunile sud-estice şi pe arii restrânse cele sudice şi estice, unde se vor situa în apropierea mediilor multianuale, spun meteorologii.
Prognoza meteo iunie
Temperatura aerului va avea valori apropiate de mediile climatologice în cea mai mare parte a ţării. Cantităţile lunare de precipitaţii se vor situa sub normele multianuale local în sudul, sud-estul şi estul teritoriului, iar în regiunile centrale şi nordice sunt posibile cantităţi peste aceste norme.
Prognoza meteo iulie
Temperatura aerului se va situa peste media climatologica a lunii în sud-estul ţării şi local în sud, iar în celelalte regiuni va avea valori apropiate de normal. Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi apropiate de normal, local, în regiunile centrale şi vestice ale ţării, iar în restul teritoriului vor fi deficitare.
Vă recomandăm şi:
Vreme capricioasă de 1 Mai. Cât de cald va fi şi unde se anunţă ploi