Primăria investeşte 608.000 euro pentru reducerea birocraţiei la ghişee

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile locale vor investi, în următorii doi ani, 608.000 euro la Călăraşi pentru simplificarea procedurilor administrative şi reducerea birocraţiei.

Primarul Municipiului Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin, a semnat un nou contract de finanţare europeană nerambursabilă, oferită de Programul Operaţional Capacitate Administrativă-POCA 2014-2020.

Proiectul ”Sistem integrat pentru simplificarea procedurilor administrative şi reducerea birocraţiei la nivelul Municipiului Călăraşi” are un buget din partea Uniunii Europene de circa 608.000 euro şi din partea bugetului local de 2% din această sumă, iar implementarea se va derula pe parcursul a 24 luni.Conform Primăriei Călăraşi, proiectul îşi propune o eficientizare a activităţii la nivelul instituţiei, prin simplificarea procedurilor administrative şi reducerea birocraţiei pentru cetăţeni.

Astfel, sistemul  de optimizare care va fi implementat la nivelul instituţiei va avea funcţionalităţi gândite pentru reducerea birocraţiei, dar şi pentru îmbunătăţirea fluxurilor de comunicare din interiorul administraţiei publice locale. Printre acestea se regăsesc: servicii online de taxe şi impozite locale, registratură şi registru agricol, aplicaţii mobile pentru serviciile adresate cetăţenilor, software şi sistem bonuri de ordine şi servicii configurare bază de date urbanism pentru emitere şi informare automată. 

Prin proiectul ce urmează a fi implementat ne dorim reducerea timpilor de aşteptare în procesarea unei cereri din partea cetăţeanului, informatizarea şi automatizarea unor procese, pentru îmbunătăţirea interacţiunii dintre beneficiarul de servicii publice şi administraţia publică locală, au anunţat reprezentanţii Primăriei Călăraşi.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite