Incendiu în satul Vărăşti, provocat de o lumânare uitată aprinsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Focul  pornit de o lumânare FOTO ISU Călăraşi
Focul  pornit de o lumânare FOTO ISU Călăraşi

Pompierii militari din Chiselet au intervenit luni seară în satul Vărăşti petnru stingerea unui incendiu provocat de o lumânare uitată aprinsă.

Conform primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost posibil din cauza neglijenţei proprietarei, în vârstă de 74 de ani, care a uitat o lumânare aprinsă în şopronul pe care îl folosea ca bucătărie de vară. În data de 20 aprilie, ora 19.08, două echipaje specializate de stingere din cadrul Gărzii de Intervenţie Chiselet au fost solicitate să acţioneze pe raza localităţii Vărăşti, comuna Dorobanţu, pentru stingerea unui incendiu de anexă gospodărească, proprietate individuală.

La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta cu flacără deschisă şi cu degajare de fum dens la nivelul unei anexe (şopron din lemn învelit cu tablă, construit pe o suprafaţă de 60 de metr pătraţi), flacăra propagându-se şi la acoperişului casei, existând risc de extindere a arderii şi la alte bunuri materiale.

Pompierii s-au deplasat rapid la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ o oră şi 20 de minute. Focul a fost ichidat în limitele găsite, fiind astfel salvate bunuri materiale în valoare de aproximativ 100.000 de lei.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite