Grupare specializată în escrocherii prin metoda "Accidentul", anihilată de poliţişti. Paguba se ridică la 29.000 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patru persoane se află deja în arest, condamnate în alte cauze FOTO Adevărul
Patru persoane se află deja în arest, condamnate în alte cauze FOTO Adevărul

Poliţiştii din Călăraşi, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, au efectuat 3 percheziţii într-un penitenciar şi la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea mai multor înşelăciuni prin metoda accidentul. Cinci persoane au fost reţinute pentru 24 de ore.

Pe 8 noiembrie, poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi au efectuat trei percheziţii într-un penitenciar din Giurgiu şi şi la locuinţele unor persoane din judeţul Ialomiţa. Activităţile au fost desfăşurate pentru documentarea activităţii infracţionale a cinci persoane, cu vârste cuprinse între 23 şi 42 ani, care ar fi comis mai multe infracţiuni de înşelăciune prin metoda accidentul. 

Din cercetările efectuate de poliţişti, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa, a rezultat că în perioada septembrie – octombrie 2017 aceştia ar fi contactat telefonic mai multe persoane şi, prin inducerea în eroare cu privire la implicarea în accidente de circulaţie a membrilor familiei victimelor, le-ar fi solicitat acestora diferite sume de bani.

În sarcina celor 5 persoane, dintre care 4 aflate în executarea unor pedepse cu închisoarea pentru comiterea de infracţiuni grave, s-a reţinut comiterea a 5 infracţiuni de înşelăciune, victimele fiind persoane vârstnice, din judeţul Călăraşi. Prejudiciul cauzat prin activitatea ilicită este de 29.000 de lei. În urma percheziţiilor, au fost ridicate 3 telefoane mobile, cartele telefonice, aproximativ 2.000 euro, precum şi documente privind depuneri de numerar. Faţă de cele 5 persoane poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore. 

Vă recomandăm şi:

Cum au fost păcăliţi mai mulţi bătrâni prin metoda "Accidentul". Reţeaua de escroci acţiona din penitenciar

Înşelăciune record prin metoda „accidentul”: o bătrână din Alba Iulia a plătit 80.000 de lei unui fals avocat

Autoarea unei înşelăciuni prin metoda "accidentul" a fost prinsă de poliţişti

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite