Cutremurătoarea predică a lui Arsenie Boca: moartea care dobândeşte Învierea. De ce nu se isprăveşte totul cu mormântul, iar sfârşitul este o eliberare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Credincioşii care au asistat la slujba din 25 aprilie 1949 de la Mănăstirea Prislop au fost învăţaţi să primească fiecare lovitură ca pe o purificare.„Prin Sfînta Cruce, prin suferinţa unei răstigniri în viaţă, se intră în Împărăţia lui Dumnezeu. Şi se intră cu atît mai sigur cu cât răbdăm o răstignire nedreaptă!“, aşa îi îndemna pe oameni părintele Arsenie Boca.

În cuvântarea sa de acum mai bine de şase decenii, părintele îndemna la rugăciune şi la ascultare, iar moartea să nu-i înspăimânte pe oameni, să fie văzută ca o Înviere, nicidecum ca o năpastă.

 “Aceasta se petrece în viaţă prin neâncetata lepădare de sine, prin crucea noastra cea de fiecare zi - cât abia de rămân zile neumbrite de tristeţe - şi desăvârşit se biruie prin moarte. Asa se restabileşte temelia cea străveche.
Prin moartea pe cruce trupul se purifică şi ajunge expresie şi mijloc direct al Duhului dumnezeiesc, devine adevărat trup spiritual al Dumnezeului - Om, înviat.

Tot aşa şi noi, ne rugăm lui Dumnezeu să ne curăţească viata de întinăciune. El ne trimite câte-o răstignire în fiecare zi, câte-o săptămână a patimilor, câte-o viaţă pe cruce, iar noi, în nepriceperea noastră, neştiind căile lui Dumnezeu, ne rugăm mai cu foc să ne scape de cruce. Iisus n-a făcut aţa; nici noi să nu facem.
S-ar putea spune că Iisus S-a născut pe cruce.

Toata viaţa lui Iisus a fost ca atare. Iar din cea mai grea cruce: moartea, a izbucnit şi biruinţa cea mai mare: Învierea sau omorârea morţii. Căci Iisus o biruise în viaţă; iar cu moartea Sa, cea de bună voie a biruit-o şi pentru toţi oamenii, de la începutul până la sfârşitul lumii”, a predicat părintele Arsenie Boca în 1949.


Cea mai frumoasă lecţie

Predica părintelui, plină de învăţăminte, este poate cea mai frumoasă lecţie de biruire a morţii. Oamenii sunt sfătuiţi să-şi reevalueze valorile, să creadă în viaţa de Apoi şi să nu mai teamă de mormânt. Părintele vorbeşte despre Înviere ca despre “mărturia veşnicei noastre”, despre o dovadă incontestabilă, Învierea, pe care nimeni nu a mai dat-o omenirii.

image

Mănăstirea Prislop, locul unde a slujit părintele Arsenie Boca


“Cu Învierea lui Iisus avem chezăşia că vom învia şi noi, ca Iisus, căci El e începătorul, pentru noi, în toate.
Altă mărturie a veşniciei noastre, mai tare ca aceasta, nu ne-a dat nimeni. Poate că tocmai fiindcă e cea mai tare, uluieşte obişnuitul în care dormim, şi poate tocmai de aceea nu îndrăznim să credem în învierea noastră. Iar fară această credinţă, viata noastră parcă n-are sens, nici scop în sine, tare-i decolorata şi neliniştită.

Creştinismul se întemeiază şi dăinuieşte pe Întemeietorul său: pe Învierea Lui din morţi, ultimul cuvânt. Noi suntem care de obicei cădem din creştinism, iar nu creştinismul. Noi cădem, nu Iisus. Minciuna iudeilor n-a surpat Învierea lui Iisus. Dumnezeu nu cade. Dar căzând noi din creştinism ni se pare că a căzut crestinismul, ni se pare că a căzut altcineva, nu noi”, spunea părintele Boca.

 

Superioritatea credincioşilor

Iată cum explica duhovnicul de la Prislop rostul morţii şi de ce oamenii credincioşi nu se tem de ea.

“Sunt foarte strânse: moartea cu Învierea. Multora li se pare că se isprăveşte totul cu mormântul. Creştinul însă îşi scrie pe crucea de la căpătâi: ”Aştept Învierea morţilor”. Credinciosul nu se teme de moarte, fiindcă a desfiinţat-o Iisus. Iisus i-a schimbat sensul, întorcându-i altfel rostul. Acum, moartea pentru credincios e ultimul botez, ultima curăţire a vieţii. Suntem în gândirea sf. Pavel, spunând că botezul nostru, prin care am intrat în creştinism, se desăvârşeşte cu botezul cu care s-a botezat Iisus; şi că sfânta noastră împărtăşanie se împlineste cu paharul pe care l-a băut Iisus. Spre aceste sfârşituri: Botez şi Pahar, - convingeri ca munţii-, fireşte că trebuie nevoinţă, trebuie virtuţi. Dar unde sfârşesc virtuţile, unde duc? Ele nu sunt scopuri în sine. Nu urmărim virtuţile pentru ele însele; ele sunt mijloace pentru dobândirea Adevărului. Şi Dumnezeu e Adevărul“.

Dintr-o pedeapsă, o binefacere

Mai mult decât atât, în aceeaşi predică ţinută la Prislop, în 1949, părintele a explicat şi cum Iisus “a răsturnat rostul morţii”, transformându-o dintr-o pedeapsă într-o binefacere.

“Asa înţelese virtuţile, cu acest rost urmărite, ele duc pe om până la moartea pentru Adevăr, ceea ce e Înviere. Că a-ţi primejdui viaţa pentru Dumnezeu şi oameni, nu poate fi moarte, chiar trecând prin ea, ci cu atât mai vârtos Înviere şi bucurie a Învierii. De ce nu ne temem noi de moarte?

image

Mii de oameni merg anual la Prislop

Pentru a răspunde la întrebarea aceasta mă folosesc de învăţătura celui dintre sfinţi, Părintele nostru Maxim Mărturisitorul, despre răsturnarea rostului morţii. Sfântul ne învaţă că: de unde, înainte de răstiginirea lui Iisus moartea era o pedeapsă dată firii, după pogorarea lui Iisus în împărăţia morţii, şi stricarea ei, Iisus i-a răpit pe toţi morţii, care erau drepţii Vechiului Testament, şi a intors moartea asupra ei însăşi, asupra păcatului, şi nu mai mult asupra firii omului. Omul a fost renăscut în Iisus, iar morţii nu i s-a mai dat decăt păcatul lui. Primul dintre oameni care a fost sustras morţii, a fost tâlharul de pe cruce, care a intrat în Împărăţia Vieţii ”astăzi” (- vei fi cu Mine in Rai!”) adică din însăşi această viaţă.

Cu stricarea împărăţiei morţii, cu deschiderea Împărăţiei Cerurilor, sensul morţii s-a schimbat, dintr-o pedeapsă într-o binefacere. De acum moartea nu mai e o pedeapsă dată firii, ci o pedeapsă dată păcatului. – Iar la aceasta ne învoim din toate puterile. De aceea nu ne temem de moarte. Dacă viaţa noastră a fost o viaţă a lui Iisus, nici moartea noastră nu va fi deosebită. Căci zice Sfântul Pavel: ”Toţi cei ce vor să trăiască viaţa în Hristos, prigoniţi vor fi!”

Victoria sfinţilor

Că se înţelegem mai bine, părintele Arsenie Boca ne dă exemplu sfinţii care, datorită puternicei credinţe, reuşeau să biruie moartea, chiar dacă erau supuşi celor mai groaznice chinuri trupeşti.

"Dar credinţa a fost superioară celor mai înfricoşate chinuri. Organic, chinuri de moarte, îngrozitoare, se se dovedeau neputincioase în faţa vieţii sfinţilor. Ei nu mureau când voiau muncitorii, ci când voia Dumnezeu. Aşa ca şi Iisus: că deşi oricare dintre chinurile prin care a trecut, omeneşte puteau să-L scoată din viaţă, totuşi a supravieţuit tuturora, şi a murit când a îndeplinit toate cuvintele grăite prin Prooroci. Precum la Iisus aşa şi la sfinţi vedem, de nenumărate ori, această superioritate a credinţei asupra morţii, când mucenicii supravieţuiau focului, strivirii între pietroaie, mutilărilor celor mai îngrozitoare, trebuind- spre a pune capăt ruşinii pe care o mâncau prigonitorii - să le taie capul cu sabia.Tot şirul sfinţilor mucenici au biruit moartea, că i-au ştiut neputinţa şi n-au fugit de ea, când împrejurarea le-a îmbiat-o. Ei au biruit moartea, ca moarte.

arsenie boca

Părintele Arsenie Boca în tinereţe

Iată în ce înţeles primim moartea, ca o eliberare, ca o ultima spălare a vieţii, un câştig al morţii lui Iisus şi o arvună a Învierii Sale, premiza şi concluzia tuturor învierilor. Iată câtă Înviere e în crucea noastră cea de toate zilele; câtă Înviere e în săptămâna patimilor noastre, care e viaţa aceasta toată. Iar de vom fi vrednici şi de asemănarea cu Iisus, aceasta numai din acestea se dovedeşte. Deci, viaţa noastră în Hristos şi viaţa lui Iisus în noi ne duc de la chip la asemănare, de la început până la sfârşit. Iar a trăi pe Hristos, e a Învia din morţi! Slavă Învierii Tale, începătura Învierii noastre“.

Cine a fost părintele vizionar?

Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus, Hunedoara - d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova) e considerat una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei româneşti. A fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop. Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat în atenţia Securităţii ca opozant al regimului. Până la sfârşitul anilor 1950, stareţul a trecut prin calvarul anchetelor şi al arestărilor.

A fost închis la Securitatea din Braşov, apoi dus la Canal. A ajuns în închisoarile Jilava, Timişoara şi Oradea. După eliberarea din temniţele comuniste, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot. Totuşi, Securitatea l-a urmărit aproape până în ultimele săptămâni dinaintea morţii sale, în 1989. Mănăstirea Prislop, unde Arsenie Boca a slujit în anii 1950 şi unde a fost înmormântat, a devenit unul dintre cele mai aglomerate locuri de pelerinaj din România.

Vă recomandăm şi:

Cinci profeţii cutremurătoare ale lui Arsenie Boca: „Se va ridica de la Răsărit un popor fără cruce, se va mânca şi carne de om şi se va bea sânge de om“

Părintele Arsenie Boca, de nerecunoscut în haine civile. Fotografiile uimitoare făcute de securiştii care l-au hărţuit fără oprire pe marele duhovnic

Arsenie Boca şi cea mai profundă lecţie: „Când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă“


 

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite