Campanie a inspectorilor ITM privind trasferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii de muncă din Călăraşi desfăşoară până pe 31 ianuarie o campanie de informare şi conştientizare cu privire la modificarea salariului brut, în contextul transferului contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat.

Astfel, pe tot parcursul lunii ianuarie, autorităţile se vor asigura că angajatorii vor aplica prevederile legii corect. Campania urmăreşte creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor care folosesc forţă de muncă fără respectarea prevederilor legale, în ceea ce priveşte consecinţele sociale şi economice pe care le produce munca nedeclarată. De asemenea, vor fi clarificate unele aspecte în ceea ce priveşte modul de interpretare şi de aplicare a prevederilor legale referitoare la registrul general de evidenţă a salariaţilor, în special a celor privind transmiterea în registru a modificărilor salariale rezultate din transferul contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, ca urmare a negocierii părţilor contractului de muncă. Totodată, vor avea loc informari referitoare la punerea în aplicare a prevederilor art. VII din OUG nr. 82/2017 şi conştientizarea angajatorilor cu privire la iniţierea negocierii colective a contractelor colective de muncă, respectiv la negocierea colectivă a actelor adiţionale la contractele şi acordurile colective de muncă în vigoare.

Vă recomandăm şi:

Pe litoral vine şi Inspecţia Muncii! Controalele pentru combaterea muncii la negru nu se vor opri până în septembrie

Operaţiunea Cronos: ANAF şi Inspecţia Muncii încep controalele pentru munca „la negru“

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite